Cristi Chivu (39 de ani), antrenorul lui Inter U17, a povestit pentru site-ul oficial al nerazzurrilor prin ce a trecut în urmă cu 10 ani, după accidentarea suferită la cap în partida Chievo - Inter 1-0.
Fostul fotbalist al italienilor afirmă că „am dat totul pentru Inter, atât de mult încât am semne pe corp”.
Cristi Chivu, emblematic pentru Inter
„Nu-mi puteam mişca mâna stângă, eram paralizat. Nu mi-am pierdut niciodată cunoştinţa şi chiar şi când m-au pus pe targă şi mă scoteau de pe teren mintea încă îmi funcţiona, în ciuda loviturii teribile. Erau atât de mulţi oameni în jurul meu: coechipieri, doctori, asistente, un întreg stadion se uita la mine.
Am învăţat cum să mă comport cu propriul corp cu mult timp în urmă. Am sosit la Inter cu un umăr dislocat, nu mai era timp de operaţie şi am sfârşit prin a juca un sezon cu un umăr care putea să sară la cea mai mică atingere. A trebuit să mă descurc să joc fără ajutorul unei mâini. În total, mi-am încheiat cariera cu un total de 13 operaţii şi nu m-am dat bătut niciodată.
Chiar am dat totul pentru Inter, atât de mult încât am semne pe corp. A fost o experienţă de neuitat, atât pe interior, cât şi pe dinafară. Poate că fanii nerazzurri nu m-au văzut vreodată să sărut emblema în galerie, dar au văzut sacrificiile mele, eforturile mele de a mă recupera după accidentări, să mă fac mereu util echipei şi colegilor", a povestit Chivu.
Cristi Chivu a suferit în 2010 o fractură craniană parietală dreapta care a necesitat o operaţie. A jucat din nou pe 24 martie în același an, cu casca de protecţie la care n-a mai renunţat niciodată pe teren.
Chivu se ciocnește cap în cap cu Pelissier în Chievo - Inter, pe 6 ianuarie 2010Cristi pe targă după accidentarea teribilă suferită la cap
9 trofeea luat Chivu în 6 sezoane la Inter, între care 3 scudetti, o Ligă a Campionilor și Mondialul Cluburilor
3 goluriîn 168 de meciuri a reușit Cristian pentru nerazzurri. S-a retras din fotbal pe 31 martie 2014, la 33 de ani
{{text}}