Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

DINAMO. EXCLUSIV Claudiu Vaișcovici, despre situația din „Groapă”: „O golăneală! E groasă rău”

57 de goluri a marcat Vaişcovici pentru Dinamo în perioada 1987-1990, în 61 de meciuri

Articol de Vlad Nedelea   —  marți, 14 aprilie 2020

Claudiu Vaișcovici (57 de ani), fost mare atacant dinamovist, critică asupru conducerea lui Dinamo și speră, ca într-un final, să vină un om potent financiar, care să scoată clubul din mocirlă.

Pe buza prăpastiei. E situația pe care Dinamo o încearcă de ceva vreme și pare că lumina de la capătul tunelului e încă departe. Iar foștii mari dinamoviști deplâng momentele dificile pe care gruparea din „Ștefan cel Mare" o traversează. 

Claudiu Vaișcovici, „mașina de goluri" a „câinilor" de la finalul anilor '80, a vorbit deschis, fără perdea, despre tot ce înseamnă Dinamo acum: „O golăneală, ce să fie la Dinamo? Ăla se plânge că nu are bani să țină clubul, păi pentru ce l-ai mai luat, omule? Cumpărător nu se va găsi niciodată în condițiile pe care le vrea el. Bă că dă 49% și tot vrea să ia dividente, ba că ăla de cumpără nu are ce cumpăra pentru că mai sunt lucruri la Badea. Sunt îmbârligate lucrurile, nu le mai dă nimeni de cap. Dumnezeu știe ce e acolo".


Claudiu Vaișcovici: „Parcă văd că optimismul meu se duce și echipa ajunge în Liga a 4-a"

Optimist de fel,„ Cleo" speră ca pentru Dinamo să se găsească o soluție să iasă din această criză continuată. „Singura noastră scăpare e să vină unul serios, calumea, să uite de criză și de tot, să-i pună pe Badea și Negoiță față în față, să le ceară tot ce au și să ia tot. Că altfel n-ai nicio șansă să scapi. Sper că e cineva în spatele clubului și până la urmă nu o să moară această echipă". 

Totuși, Vaișcovici ia în calcul și un sfârșit, o retrogradare în Liga a 4-a sau a 5-a, ceea ce crede că ar însemna finalul pentru Dinamo: „Nu bag mâna în foc pentru nimic. Cine știe? Parcă văd că optimismul meu se duce și echipa o ia prin Liga a 4-a sau a 5-a. Iar de acolo nu te mai scoate nimeni. Sper să nu ajung să postez o fotografie pe grupul nostru cu dinamoviști, o poză cu mesajul a fost odată o echipă frumoasă Dinamo. Sper să nu ajung aici".

„E groasă rău, noroc cu suporterii"


Membru cotizant în programul DDB, Claudiu Vaișcovici laudă suporterii, care și în aceste momente grele s-au mobilizat și au reușit să strângă bani importanți în vedea obținerii licenței pentru sezonul următor. 

„De groasă e groasă. Ai vândut deja cam tot ce ai avut reprezentativ în ultimii ani ca să trăiești. Acm ce facem? Așteptăm de la galerie, de la suporteri. Oricum ei te-au influențat decisiv cu FCSB de ai mai câștigat și tu acolo. Că-s golani, că nu știu cum sunt numiți, uite că au pus mână de la mână și au adus 250.000 de euro. Se simt banii ăștia. E o sumă importantă. Păi tu, Negoiță, de ce te-ai mai încârligat. Ce, tu credeai că faci cine știe ce cu bani puțini? Nu merge așa, plus că a fost și influențabil. Și-a luat numai lepre pe lângă el. S-a dus totul pe râpă. Plus că nici nu se pricepe. E gravă situația".

„Mă doare inima, dar nu știu încotro o ia Dinamo"

O ultimă speranță pentru Vaișcovici e găsirea unui dinamovist, potent financiar, care să-i poată aduce pe Ionuț Negoiță și Nicolae Badea față în față, pentru a descâlci situația și a pune mâna pe tot ce înseamnă Dinamo. 

„Mă doar inima, dar n-am ce să fac. Mă întreabă toți ce se va întâmpla. Ce să le zic. Nu se știe nimic. Nimeni nu știe încotro o va lua Dinamo. Îmi pare rău de tot ce înseamnă acest club. Încă mai sper că va fi unul de-i va strânge pe toți și va lua tot și va duce Dinamo unde îi e locul, dar nu știu dacă se va întâmpla asta", a conchis Vaișcovici.

„Mai citesc și pe Facebook. Lăsați-l pe Badea, că de la el a plecat totul. Din cauza lui n-avem acum stadion. Mă uit cu jind că se termină Arcul de Triumf, că Steaua, din nou cu bulan cum au tot avut și pe la tragerile la sorți, se termină și el. Se mișcă și la Giulești.



Numai noi rămânem ca proștii fără nimic. Tot din cauza lui Badea. Păi toți ăștia de au fost, n-au fost patroni, ci cămătari. Au împrumutat clubul cu dobânzi mari. Turcu a fost singurul fraier, era primul care dădea bani. Dumnezeu să-l odihnească. Omul a fost corect"



Claudiu Vaișcovici, fost atacant Dinamo

180.000 de euroeste suma de care Dinamo are nevoie pentru a lua licența pentru viitorul sezon

VIDEO Dinamo riscă falimentul. Anunțul făcut de Ionuț Negoiță

Citește mai multe știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.