Sporturi   •   Gimnastica   •   CORONAVIRUS

Gimnastul rus depistat pozitiv la noul coronavirus a fost externat, după ce două teste au dat rezultate negative

Sergei Naidin

Articol de Roxana Fleșeru   —  marți, 14 aprilie 2020

Sergei Naidin, component al lotului național, a fost testat prima oară pe 30 martie pentru COVID-19 într-un cantonament la Novogorsk

Un test care a ieșit pozitiv, astfel că gimnastul în vârstă de 18 ani a fost spitalizat, deși nu prezenta niciun simptom. „Când am ajuns acolo mi s-a luat temperatura. Timp de 3-4 zile mi-au dat niște pastile, dar pentru că nu aveam simptome mi le-au scos. Oricum nu le luasem nici pe celelalte, pentru că nu avea niciun sens", a povestit el pentru RT citat de gymnovosti. 

Pe 7 aprilie a fost testat din nou, de data aceasta a rezultatul a fost negativ, apoi a venit și al treilea test care a ieșit la fel. „Nu știu cum explică doctorii aceste lucruri, oricum durează foarte mult până vin rezultatele, nu înţeleg de ce", a explicat tânărul. 

Exerciții fizice și filme


Cât timp a stat în spital, Serghei spune a că fost mutat din cameră în cameră, el schimbând patru rezerve, și că singurele contacte pe care le-a avut au fost cu doctorii. „Am făcut exerciţii fizice, m-am uitat la filme, dar a fost infernal să stau singur și să aștept rezultatele testelor. Antrenorii și colegii mi-au dat mesaje și am mâncat doar ce am primit de la centrul din Novogorsk", a mai spus el. 

După ce a fost externat, Naidin a zburat spre Novosibirsk, de unde familia sa l-a preluat pentru a merge în orașul natal, Altai. 

Au intrat toți în carantină 

Pe lângă Sergei Naidin, și antrenorul Andrei Rodionenko a fost testat pozitiv, și deși și în cazul lui următoarele două teste au fost negative, restul componenților lotului masculin au intrat în carantină. 


Artur Dalaloian, campion mondial cu echipa în 2019, a spus că lucrul cel mai dificil în această perioadă a fost să stea departe de familie, el criticând decizia oficialilor de a continua antrenamentele, în pofida situației mondiale. Acestea s-au întrerupt după cele două teste pozitive. Pentru a rămâne cât de cât conectat la gimanstică, Artur și-a instalat paralele în apartamentul unde își petrece carantina.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.