GSP special   •   Stiri extrasport   •   COVID-19

COVID-19. Mărturia tulburătoare a unui pacient care a învins coronavirusul: „Sunt în viață, m-au scos din sicriu”

Coronavirusul a făcut ravagii în Franța. foto: Guliver/Getty Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 15 aprilie 2020

COVID-19. Franța e una dintre țările europene în care pandemia de coronavirus a făcut ravagii. 

Claude Gatti, un medic veterinar originar din Corsica, a fost diagnosticat în martie cu coronavirus, boală pe care a învins-o. Acesta a povestit însă tulburătorul drum pe care l-a parcurs spre vindecare. Internat la Terapie Intensivă, Claude a stat în comă profundă timp de șase zile.

„Sunt în viață. M-au scos din sicriu, pot merge din nou. Am venit aici și mi-am spus că voi muri în curând, am recunoscut-o, cu amărăciune, mă gândeam la copiii mei, la toate cele pe care le-am lăsat în urmă. 

Am venit la spital și mi-am spus că voi muri în curând, am recunoscut-o, cu amărăciune, mă gândeam la copiii mei, la toate cele pe care le-am lăsat în urmă.


Chiar și inert, am început să-mi mișc mâinile, doar pentru a ajunge să ridic una dintre ele și apoi cealaltă, încercând să-mi ating genunchiul. Trebuia să pot să mă plimb, trebuia să pot să-mi recapăt puțin senzațiile”, a povestit bărbatul, potrivit Libertatea.

Citește materialul integral pe libertatea.ro!

15.279de persoane au murit în ultimele 24 de ore din cauza pandemiei de coronavirus

VIDEO.  Conferință de presă Klaus Iohannis: „Stați acasă! Altfel, după sărbători vom avea înmormântări”


Citește și alte știri despre coronavirus:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.