Sporturi   •   Altele   •   CANOTAJ

Denisa Tîlvescu: „Eram pregătiți pentru Tokyo, dar la fel vom fi și la anul!” » Vizează o medalie la Jocurile Olimpice

Articol de Marian Ursescu   —  miercuri, 15 aprilie 2020

Denisa Tîlvescu, strocul bărcii de 8 plus 1, spune că România vizează o medalie la Jocurile Olimpice în proba-regină a canotajului. ”E cea mai grea probă, dar și cea mai palpitantă”

În sufrageria apartamentului său din Tg. Jiu, Denisa Tîlvescu și-a instalat ergometrul, bicicleta de antrenament, iar pe jos sunt tot felul de elastice și greutăți. În fiecare dimineață, canotoarea se trezește, se conectează pe Skype și începe antrenamentul video alături de colegele din barca de 8 plus 1. "Trece mai repede timpul așa, mai vorbești cu una, cu alta, intră și cârmăcița noastră Dana Druncea, ea ne motivează când vede că ne e greu și nu mai putem. Parcă am fi una lângă cealaltă, nu fiecare acasă la ea", spune Denisa.

Barca nu e calificată

România a reușit la ultimul Campionat Mondial, în 2019, să califice 7 bărci pentru Jocurile Olimpice, însă nu și pe cea de 8 plus 1 feminin. Aceasta urma să tragă pentru biletul câștigător la Regata de la Lucerna, în acest an. "Toate cursele s-au anulat și probabil că va mai trebui să așteptăm un an până la recalificări. Campionatele Mondiale din acest an s-au anulat și ele, ar mai fi în cărți doar întrecerile continentale din Polonia, de la Poznan, dar să vedem dacă vor mai avea și acestea loc", adaugă Denisa. Ea a calificat la Mondialele de la Ottensheim (Austria) barca de patru rame, alături de Mădălina Bereș, de Viviana Bejinariu și de Ioana Vrânceanu.


"Acum toată atenția noastră era focusată pentru barca de 8 plus 1. Eram pregătite pentru calificare, dar și pentru o medalie la Tokyo, pentru că de asta muncim atât", declarat Denisa. Strocul bărcii de 8 plus 1 spune însă că motivația va rămâne la cote înalte și pentru 2021. "Când ești pregătit, ești pregătit și acum, și peste o lună, și peste un an. Am simțit că în ultimul timp treaba mergea foarte bine, deși nu am tras niciodată în actuala componență la un concurs", adaugă canotoarea.

Denisa Tîlvescu

Șase nume noi

 Italianul Antonio Colamonici, antrenorul lotului olimpic al României, stabilise un 8 destul de tânăr, cu 6 schimbări în barcă față de Mondialul din 2019. "Acolo, în Austria, intenția a fost să calificăm celelalte bărci și să lăsăm barca de opt la final. S-a mers mult pe tineret, pe junioare, care au avut o evoluție excelentă și au fost la un pas de calificare", spune Denisa. Doar două fete și cârmăcița Dana Druncea au mai rămas în barca de 8 plus 1 de atunci. E vorba de Maria Tivodariu și Magdalena Rusu. În rest, acum în componență au reintrat "veteranele" Denisa Tîlvescu, Mădălina Bereș, Viviana Bejinariu, Ioana Vrânceanu, plus Georgiana Dedu și Amalia Bereș.


"Senzațiile și trăirile din barca de 8 plus 1 nu se compară cu cele din celelalte bărci. Aici intensitatea e maximă, când ești aliniat acolo la start, alături de alte cinci echipaje, parcă explodezi. Trăiești totul, auzi încurajările cârmaciului, când le mai auzi, încerci să fii lucidă și concentrată. Abia aștept să retrăiesc aceste sentimente", încheie Denisa.

"La finalul curselor, de multe ori am leșinat!"

Campioană olimpică de tineret la Nanjing, în 2014, Denisa Tîlvescu vrea să retrăiască bucuria unui titlu olimpic și la Tokyo

În 2014, la Nanjing, alături de cea mai bună prietenă a ei, Cristina Popescu, Denisa câștiga titlul olimpic de tineret în proba de doi rame. E de trei ori campioană europeană și vicecampioană mondială, la junioare, dar pentru ea canotajul a început cu adevărat de când a trecut la senioare.

- Care e cea mai frumoasă cursă din cariera ta, Denisa? 

- Fără îndoială, cea în care am câștigat aurul mondial, la Sarasota, în 2017. Atunci nu eram cotate cu mari șanse, dar am reușit un Campionat Mondial de vis. Le-am bătut pe americance acasă și am recâștigat titlul la această probă după o pauză de 18 ani. E ceva, nu?

- Îți mai aduci aminte de prima ta cursă la nivel internațional? 

- Pe aia nu am cum să o uit și o să vedeți de ce. Eram la Europenele de junioare, în 2015, la Poznan. Am terminat pe trei, am luat bronzul. Nu era lumea mulțumită, dar eu după cursă nu mai puteam. Mi-era rău. Era să vomit pe podium! Imediat cum s-a terminat festivitatea, era să-l dobor pe un nene cu camera de filmat în graba mea de a mă ascunde după un tufiș să merg să dau la «boboci».

- Se întâmplă frecvent să-ți vină rău după cursele la care luați parte? 

- Aproape de fiecare dată! Pentru că tu tragi până la epuizare, aproape că nici nu realizezi. O faci mecanic. La final, când încerci să te ridici din barcă, ți se taie picioarele. Pur și simplu, nu poți sta în picioare! Ai cârcei, e groaznic. Și apoi pe podium, încerci să arăți că totul e OK, că ești bine, dar tu nici nu știi pe unde ești. De multe ori, când revedem festivitățile de premiere, ne amuzăm între noi ce fețe avem! 

- La Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, tu ai fost rezervă. Cum ai trăit cursa fetelor din barca de 8 plus 1? 

- Cu mari emoții, vă dați seama. De altfel, eu și Lavinia Târlea, cealaltă extremă, am ieșit pe apă alături de fete, în fiecare zi. Mădălia Bereș și Laura Oprea dublau atunci, ele ieșeau cu barca de doi rame, iar noi le țineam locul. Am simțit că la o mică parte din acel bronz am contribuit și noi. De atunci mi-am spus că la Tokyo nu voi mai trăi de pe margine, ci din mijlocul evenimentelor.

Cum a ajuns la "business"

Denisa Tîlvescu a început în barca de 8 plus 1 pe locul 4 în barcă. E dreptace și dreptacele stau pe locurile pare: 2, 4, 6, 8. La Mondiale a ajuns însă pe poziția a 6-a, pentru că așa a hotărât antrenorul de atunci, Mircea Roman. "Noi, fetele, glumim. Spunem că am avansat, că am ajuns la business". Explică și de ce. "Fiecare loc e important în barcă, dar când e vorba de poze, la fotografii, cel mai bine se văd în barcă fetele din față, de pe locurile 6, 7, 8, lângă cârmaci. La mijlocul bărcii, pozițiile 4 și 5 nu se văd niciodată prea bine, fie că barca e fotografiată din spate sau din față", spune râzând Denisa. Acum, că e strocul bărcii, Denisa e pe 8. Adică exact în bătaia tunului fotografilor!

Denisa Tîlvescu, prima din stânga

La ora 23:00 e stingerea

De zece ani, Denisa împarte aceeași cameră în cantonament cu Cristina Popescu. "Am început mai întâi la Orșova, după care ne-am mutat la Snagov. "Cu sora mea nu am stat atât de mult precum cu Cristina! Ne știm toate tabieturile, toate secretele. Suntem ca două surori în adevăratul sens al cuvântului", spune Denisa. "Până acum ceva timp eu mă trezeam prima, dar acum la ea s-a dereglat ceva, și ea e în picioare prima. Tot eu pregătesc cafeaua însă", mărturisește Denisa. Când e vorba de somn, amândouă sunt la egalitate. "Ne punem și noi la câte un film, dar adormim instant. De altfel, nu cred că ne apucă mai mult de ora 23:00 vreodată. Și acum, acasă, nu ai cum să pierzi nopțile dacă vrei să dai randament la antrenament", explică Denisa Tîlvescu.

"Aș fi făcut înconjurul lumii în barcă"

De când a început canotajul, acum exact 10 ani, Denisa Tîlvescu spune că a adunat zeci de mii de kilometri în barcă. "Am dat kilometrajul peste cap, cine știe cât am tras? Uite, acum, în Italia, în cantonament, zilnic trăgeam între 20 și 30 de kilometri. Cu două antrenamente zilnic, ne ducem undeva spre 50 de kilometri pe zi", spune Denisa. Dar îi place mai mult în barcă decât pe uscat. "Pe ergometru tragem de obicei iarna, când e frig. Acum, că am plecat în Italia, totul a fost super. Am putut ieși mereu pe apă și am scăpat de ergometru. Numai că de când cu pandemia de coronavirus, recuperăm, trebuie să tragem iar pe ergometru", adaugă Tîlvescu.

"Nu văd o anume presiune că sunt strocul bărcii. De mică am fost obișnuită cu responsabilitățile. Orice fată din barcă e importantă, dar recunosc, e locul pe care-mi place"

"Nu văd o anume presiune că sunt strocul bărcii. De mică am fost obișnuită cu responsabilitățile. Orice fată din barcă e importantă, dar recunosc, e locul pe care-mi place"

"Virusul acesta ne-a dat întreaga viață peste cap. M-am resetat deja și dacă așa a vrut Dumnezeu, să mergem la anul la Tokyo, vom merge la anul"



Denisa Tîlvescu

CV Denisa Tîlvescu

Născută pe 13 august 1996

Palmares: 

- campioană mondială Sarasota 2017 

- campioană europeană Racice CE 2017 

- dublă campioană europeană Glasgow 2018 

- bronz european Poznan 2015 

- argint european Lucerna 2019 

- campioană olimpică de tineret Nanjing 2015 

- campioană mondială de junioare Poznan 2013

Palmaresul României în proba de 8 plus 1 la Jocurile Olimpice

- 3 medalii de aur (1996, 2000, 2004) 

- 3 medalii de argint (1984, 1988, 1992) 

- 3 medalii de bronz (1980, 2008, 2016)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.