ESports   •   FIFA 20   •   FIFA 20

Roland Niczuly, gata de startul competiției de FIFA20: „Intru în cantonament! Să nu pierd 10-0, că sparg maneta” :)

Articol de Vlad Nedelea   —  joi, 16 aprilie 2020

Roland Niczuly, portarul lui Sepsi Sfântu Gheorghe, reprezintă formația covăsneană în competiția de FIFA organizată de Federația Română de Fotbal. 

Goalkeeperul de 24 de ani n-are experiența competiției virtuale, însă speră să facă o figură frumoasă și să se claseze cât mai bine. 

"Nu-s gamer, îmi place FIFA, mai joc cu prietenii, dar e prima dată când iau parte la așa ceva. Accept să și pierd, dar să nu iau vreo 10 că altfel sparg maneta (râde). Am văzut ce băieți joacă, știu că Drăghici de la Gaz Metan e bun. Am fost coleg cu el și am mai jucat. Îi și place, e înnebunit cu jocul ăsta. Cred că e printre favoriți", a zis Niczuly.

"Mă antrenez cu soția" :) 


"Roly" e bucuros că fotbalul s-a mutat deocamdată în virtual, însă îi lipsește competiția reală, de pe gazon. E dornic să revină pe teren, însă până atunci își face planuri să ducă Sepsi în fruntea competiției virtuale. 

"M-am înhămat la asta, nu mai pot da înapoi. Sper să joc cât de cât bine, apoi vedem ce iese. N-am obiectiv trasat aici, personal aștept să se reia fotbalul, pe teren. Aici îmi trasez eu obiective. Până atunci mă mai joc cu soția. Să știi că se pricepe, cu ea m-am antrenat. 

La Sepsi sunt câțiva jucători străini care-s destul de buni. Velev, Rashid, Safranko, dar aici ni s-a transmis să joacă doar fotbaliști români, probabil pentru că trebuie să vorbească în același timp și lor le-ar fi greu. Asta e, intru în cantonament la FIFA și sper să nu mă fac de râs"

Niczuly: "Cred că mai avem două săptămâni de așteptare" 


Roland Niczuly e optimist și speră ca în maximum două-trei săptămâni cluburile să își poată relua pregătirea. Deocamdată sunt doar zvonuri, care își dorește să se realizeze însă: 

"Noi suntem uniți la Sepsi. Facem videoconferințe dese, ne antrenăm. Sunt niște zvonuri că nu vom mai avea mai mult de două săptămâni de așteptare. Nimic oficial, însă poate se vor adeveri. Îți dai seama cu cât entuziasm ne vom pregăti. Ne e dor de fotbal. Nivelul competiției cred că va crește".

"Am fost cu un fost coleg pe un sintetic, lângă casă, să fac antrenament specific. Nu mai puteam. Aveam nevoie să prind o minge, să fac un plonjon. Jucătorii se mai mențin cum se mai mențin, dar pentru portari e foarte dificilă perioada" 



E o perioadă grea. Încercăm totuși să ne menținem tonusul. Așteptăm să ne apucăm mai repede de treabă. Pentru portari e ciudat. Am fost în al 9-lea cer azi când am plonjat după atâta timp. Cred că vom avea nevoie de 3-4 săptămâni de pregătire" - Roland Niczuly, portar Sepsi OSK

eCupa României, acțiune împotriva COVID-19

Sub sloganul "eCupa României, împreună împotriva pandemiei", jucători de la fiecare echipă din Liga 1 se vor duela în FIFA 20, pe platforme PS4! Competiția începe pe 27 aprilie și va avea finala pe 6 mai.

Regulament:

  •  partidele se vor disputa pe sistemul cel mai bun din trei meciuri 
  • toate echipele vor avea aceeași valoare a jucătorilor în joc, un rating mediu de 85 
  • meciurile vor fi transmise în direct pe Facebook Cupa României și pe canalul de Youtube FRF TV

De menționat că vor fi vândute bilete virtuale, iar toate încasările vor fi donate lupta împotriva Coronavirusului. Se vor scoate la vânzare chiar și abonamente, care pot fi cumpărate de pe bilete.frf.ro și bilete.ro. Prețul unui abonament este de 10 lei și fiecare om poate cumpăra câte abonamente dorește.

Jucătorii din Liga 1 care vor participa:

ACADEMICA CLINCENI :

Robert Ion (19 ani) – mijlocaș 

ASTRA GIURGIU:

Raoul Baicu (20 ani) – atacant 

Gabriel Șerban (20 ani) – mijlocaș 

CFR CLUJ: 

Billel Omrani (26 ani) – atacant 

Mike Cestor (27 ani) – fundaș 

CHINDIA TÂRGOVIȘTE:

Andrei Pițian (24 ani) – fundaș 

Andrei Șerban (19 ani) – mijlocaș

DINAMO BUCUREȘT:  

Ioan Filip (30 ani) – mijlocaș 

Andreas Mihaiu (21 ani) – mijlocaș

 FC BOTOȘANI: David Croitoru (16 ani) – mijlocaș 

FCSB: 

Darius Olaru (22 ani) – mijlocaș 

Valentin Crețu (31 ani) – fundaș 

FC VIITORUL: 

Alexi Pitu (17 ani) – mijlocaș 

Carlo Casap (21 ani) – mijlocaș

FC VOLUNTARI:

Valentin Cojocaru (24 ani) – portar 

Mihai Căpățînă (24 ani) – mijlocaș 

GAZ METAN MEDIAȘ: Stephan Drăghici (22 ani) – mijlocaș 

HERMANNSTADT: 

Andrei Cordea (20 ani) – mijlocaș 

Raul Opruț (22 ani) – fundaș 

POLITEHNICA IAȘI:

Sorin Șerban (20 ani) – fundaș

Răzvan Onea (21 ani) – fundaș 

SEPSI OSK SF. GHEORGHE: 

Roland Niczuly (24 ani) – portar

Ioan Andrei Dumiter (21 ani) – atacant 

UNIVERSITATEA CRAIOVA: 

Mihai Roman (27 ani) – atacant

Valentin Mihăilă (20 ani) – mijlocaș

Cristi Bărbuț (24 ani) – mijlocaș

VIDEO. Ovidiu Pătrașcu, tutoriale FIFA20 pe GSP » Episodul 2: cea mai eficientă schemă din FIFA20

Citește și alte știri pe acest subiect:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.