International   •   Campionate   •   GERMANIA

BAYERN. Kingsley Coman, pus să meargă în uzină la Audi! Ce gafă a făcut vedeta bavarezilor

Kingsley Coman a fost pedepsit de șefii lui Bayern Munchen. FOTO: twitter

Articol de Aurelian Botezatu   —  vineri, 17 aprilie 2020

Francezul Kingsley Coman nu va fi amendat totuși de Bayern, pentru că a lăsat mașina sponsorului Audi acasă și a venit la antrenament într-un McLaren. El a explicat că automobilul avea o oglindă deteriorată.

Nu mai puțin de patru cazuri de încălcare a regulamentului au trebuit să pedepsescă șefii lui Bayern în ultima lună. În loc să folosească mașinile sponsorului și acționarului Audi, cum e precizat în contracte, Jerome Boateng, Phillippe Coutinho, Niklas Sule și Kingsley Coman au fost surprinși la bordul altor bolizi: Mercedes Benz, în cazul primilor doi, Ferrari, respectiv McLaren.

Boateng, care a provocat și un accident, Coutinho și Sule au fost amendați cu câte 50.000 de euro. Coman a scăpat de o sancțiune pecuniară, după ce a explicat că Audi-ul său are o oglindă exterioară deteriorată. Dar nu și de pedeapsă. 

Când pandemia de coronavirus nu va mai fi un pericol, el va trebui să meargă în uzina Audi de la Ingolstadt. Nu va fi pus să muncească, dar va sta timp de o oră la dispoziția angajaților, pentru o sesiune de autografe și fotografii. El va împărți și câteva atenții, în speță suveniruri cu sigla lui Bayern.


„Aș dori să-mi cer scuze clubului și celor de la Audi penru că n-am venit la antrenament cu mașina de servici. A fost o greșeală, mi-am dat seama" 

Kingsley Coman, atacant Bayern

Citește mai multe știri din fotbalul internațional: 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.