DINAMO. S-a încasat de la domnul Dionisie Cenca. Suma: 236 (două sute treizeci și șase) de lei.
„Am 64 de ani și de 51 de ani sunt fanul lui Dinamo. S-ar rupe ceva din mine dacă s-ar autodesființa!", scrie în explicația pe care o adaugă peste virament. Omul e din Căzănești, județul Ialomița. Nu e vreun afacerist, nu e nici măcar un salariat bine plătit.
E pensionar și încasează numai 705 lei pe lună. Din luna asta i-a dat lui Dinamo mai mult de o treime din bani.
Se poate trăi în Căzănești cu o sută de euro lunar? Pesemne că da, din moment ce Dionisie nu se plânge și nici n-a fost forțat să doneze banii, i-a dat fiindcă așa a simțit, s-a lăsat și el prins în capcana pe care a întins-o Ionuț Negoiță. Un pensionar căruia i-ar fi greu să ajungă la București pentru un meci al lui Dinamo donează pentru o societate pe care o deține un om pe care-l ia în calcul Forbes când alcătuiește topul celor mai bogați români.
E admirabil și e, în același timp, trist, cum bătrânul ialomițean care i-a văzut pe Sabău, pe Mutu și pe Deian Sorescu își rupe de la gură pentru jocul unui bogătaș cinic și îmbufnat.
Negoiță nu acceptă să mai dea vreun ban pentru fotbal și asta e alegerea lui. E tot alegerea lui și să asiste relaxat cum pensionari, studenți și alți oameni simpli care nu dețin hoteluri, restaurante, piscine își smulg din bugetele mărunte ca să alimenteze o societate pe care o deține el. Dacă un hipermarket sau o fabrică ajunge aproape de faliment, nu face nimeni o chetă. Pentru Dinamo, oamenii strâng și din pensii, și din salarii mici.
Mai ales acesta e rezultatul gestului pe care-l fac suporterii din peluza "Cătălin Hîldan", transmiterea unui mesaj: mai suntem aici și mai iubim echipa asta!
Concret, sumele pe care le adună ei n-au cum să salveze clubul. Fotbalul profesionist necesită bani mulți, nu mai e ca în vremurile în care milițienilor le erau opriți lei din salarii. Dinamo a mai suferit în trecut, imediat după epoca milițienilor.
În anii 90, clubul era aproape de faliment și echipa pierdea pe linie în duelurile cu Steaua. Nimic nu funcționa, oricâți jucători buni ar fi fost aduși. Ceaușilă de la Sportul, Marian Ivan de la Brașov, Florin Ionescu de la Bacău, Lucian Cotora și Ovidiu Tâlvan de la Sibiu n-aveau să alcătuiască o formulă nici măcar decentă, coborau chiar sub mijlocul clasamentului uneori.
Nici atunci nu erau bani mulți, antrenorii erau rulați și masacrați în sistemul prost: Alexandru Moldovan, Ion Moldovan, Marian Bondrea, Viorel Hizo, Cornel Țălnar. Mai nimic nu funcționa, până să fie vândut Tararache în Elveția și, cu o parte din bani, Dinu să formeze o echipă foarte bună.
Câtă vreme situația a fost rea sau disperată, nimeni din club nu s-a comportat în halul în care se comportă acționariatul de astăzi! Dinamo devenise o echipă mediocră, poate slabă, însă nu era cerșetoarea care a devenit! Societatea lui Negoiță a încasat bani din drepturi TV, din transferuri, de la suporteri, de la sponsori și nu s-a încadrat în limită, a cheltuit prea mult.
Așa a ajuns în pericol să piardă licența pentru campionatul viitor, să fie retrogradată și, aproape sigur, falimentată. Ar fi putut avea rezultate mai bune, ar fi putut produce mai mult. Așa ceva nu s-a întâmplat. Proprietarul a jucat în fotbal ca la cazinou și acum primește ajutoare din toată țara, de la pensionari și de la alți oameni amărâți. Dinamo a devenit încă un Caritas nerușinat.
{{text}}