Internaționalul român Alexandru Mățel, 30 de ani, a confirmat plecarea lui Ivan Martic de la Craiova, care și-ar fi luat rămas bun de la colegi. Gică Craioveanu anunța luna trecută că fundașul dreapta ar fi semnat cu CFR Cluj.
Adus la solicitarea lui Victor Pițurcă, toamna trecută, de la Hermannstadt, Alexandru Mățel a jucat foarte puțin la U Craiova. Blocat de accidentări, de titularul postului de fundaș dreapta, Ivan Martici, și de Regula U21, de care a profitat Ștefan Vlădoiu.
Însă lucrurile s-au schimbat. „Martici şi-a luat la revedere de la noi, dar concurenţă este şi acum, cu Vlădoiu, şi este benefică pentru echipă”, a comentat Mățel, care speră ca de acum, dacă se seia campionatul, să prindă mai multe minute pe teren.
Profită Mățel?
El a precizat la Oltenia TV că mai are contract „până-n vară, cu opțiune pe încă două sezoane. Mi-aş dori să continui, rămâne să vedem ce opţiune va avea clubul, dacă vor fi mulţumiţi de mine". Mățel este foarte încântat de ce-a găsit în Bănie. „Mai ales de suporteri, care sunt extraordinari. Am jucat şi la Dinamo Zagreb, echipă cu mulţi fani, dar ce am văzut la Craiova rar mi-a fost dat să văd, pe noi ne ajută foarte mult", a spus apărătorul în vârstă de 30 de ani.
14 aparițiia bifat Mățel în acest sezon, dar numai 6 la Craiova: 5 în Liga 1, una în Cupa României
„Înainte de a veni la Hermannstadt am stat un an şi 3 luni, am avut nişte probleme destul de grave, am luat-o de la zero. Mă gândeam să nu mai continui cu fotbalul"
Alexandru Mățel, fundaș U Craiova
Martic la CFR Cluj?
În urmă cu o lună, Gică Craioveanu, directorul de imagine al Craiovei, anunța: „Martic a semnat deja cu CFR!”. (Detalii AICI) Fundașul a negat ulterior declarațiile oficialului, însă a refuzat în continuare să semneze prelungirea contractului. Pe lângă Martic, CFR ar putea avea în lot din sezonul viitor alți șase fundași dreapta: Susic, Manea, Butean, plus Burcă, Chipciu și Ciobotariu, care pot juca pe acel post.
Ivan Martic în tricoul Craiovei:
- Martic a sosit gratis în 2017 de la Rijeka;
- 75 de meciuri a jucat Martic pentru Craiova;
- 5 goluri și 7 pase decisive a reușit Martic în tricoul Craiovei;
- St. Gallen, Schaffhausen, Hellas Verona, Spezia, Rijeka și CSU Craiova sunt echipele pe la care a trecut Martic;
- la finalul lunii iunie îi expira contractul lui Martic.
5,79este media notelor GSP primite de Martic în acest sezon al Ligii 1, a cincea dintre jucătorii Craiovei care au cel puțin 10 meciuri bifate
{{text}}