Pe Facebook au apărut două videoclipuri în care se observă cum Robert Negoiță (48 de ani), edilul sectorului 3 și fratele lui Ionuț (46), patronul lui Dinamo, se plimbă în parcul IOR, închis din cauza pandemiei de coronavirus.
UPDATE
Robert Negoiță și partenera au fost amendați cu câte 10.000 de lei pentru încălcarea restricțiilor de izolare.
„Având în vedere imaginile difuzate ieri, 19.04.2020, în spaţiul virtual, facem următoarea precizare: Poliţia Capitalei s-a sesizat din oficiu, iar cele două persoane au fost sancţionate contravenţional, pentru încălcarea prevederilor Ordonanţelor Militare, cu suma de 10.000 lei fiecare”
- Poliția Capitalei
Robert Negoiță, plimbare în parc de Paști
Filmarea a fost realizată duminică, 19 aprilie, în jurul orei 18.00. Robert Negoiță se plimba cu bicicletă prin parc alături de partenera lui, în ciuda interdicțiilor în vigoare din cauza crizei COVID-19.
Fratele lui Ionuț Negoiță, surprins în timp ce se plimba în IOR
„La întrebarea mea «De ce nu respectă regulile de interdicție de a intra în parc?», mi-a răspuns: «Verific ca totul să fie în regulă», stând pe bicicletă în pantaloni scurți, cu un coș de picnic și cu iubita alături”, a scris autoarea postării pe rețeaua de socializare.
Ulterior, primarul a revenit cu un mesaj prin care a transmis faptul că se afla într-o vizită de lucru, pentru a verifica mentenanța parcului: „În administrația locală, nu ai niciodată liber. Dimpotrivă, trebuie să te folosești de fiecare fereastră pentru a rezolva și chestiuni pentru care nu ai avut timp”.
{{text}}