GSP special   •   Diverse   •   KOBE BRYANT

VIDEO Imagini cu momentul exact în care Kobe și Vanessa Bryant s-au văzut pentru prima dată: „Ieșeam din rulotă și tot ce voiam era să vorbesc cu ea”

Kobe Bryant și soția sa, Vanessa, ar fi aniversat 19 de ani de căsătorie pe 18 aprilie

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 20 aprilie 2020

Kobe Bryant și soția sa, Vanessa, ar fi aniversat 19 de ani de căsătorie pe 18 aprilie. 

Kobe Bryant și soția sa, Vanessa, 37 de ani ar fi aniversat 19 de ani de căsătorie pe 18 aprilie. Baschetbalistul, care a murit la 42 de ani, într-un accident de elicopter, pe 26 ianuarie, împreună cu fiica sa, Gianna, și alte 5 persoane, a avut o nuntă de vis în 2011 cu aleasa inimii sale. Vanessa a făcut o postare specială dedicată acestui moment unic din viața ei: „Regele meu, inima mea, cel mai bun prieten al meu. Aniversare fericită, iubitule. Îmi lipsești foarte mult. Aș vrea să fii aici, să mă ții în brațe. Te iubesc”.

Pe rețelele de socializare fanii lui Kobe au dat share la diverse imagini cu cei doi de-a lungul relației lor. Printre cele care au ieșit în evidență se numără un scurt video cu ceea ce ar fi chiar momentul în care Kobe și Vanessa fac cunoștință, la o filmare.

Întâlnirea s-a petrecut în 1999, la trei ani după ce Kobe semnase cu Lakers. El avea 21 de ani, ea 17. „Pentru cei care nu știu, da, am avut o carieră înfloritoare de rapper. N-a durat mult, dar am filmat și un video. Acolo am cunoscut-o pe Vanessa”, s-a amuzat Bryant într-un interviu din 2015. 


„Era o filmare de două zile și mă uitam după ea mereu, voiam să știu unde este. Terminam o dublă și mă duceam la rulota mea, dar acolo mă gândeam doar la ea. Ieșeam din rulotă și tot ce voiam era să vorbesc cu ea, între filmări”, își amintea Kobe. Până la urmă, baschetbalistul i-a cerut numărul de telefon iar cei doi vorbeau ore întregi, cunoscându-se din ce în ce mai bine. „Era superbă. Făceam totul împreun. Totul. Mergeam la Disneyland, amândoi suntem fani Disney.

A devenit și cea mai bună prietenă a mea. Era ceva diferit pentru mine, să fiu așa apropiat de cineva. Tot mutându-mă dintr-un loc în altul, îmi făceam mereu prieteni noi și nu prea mă deschideam în fața lor, deoarece știam că voi pleca iar. Dar acum, în LA, am cunoscut această femeie minunată care vede lumea așa cum o văd și eu”. 

Cei doi s-au logodit când Vanessa a împlinit 18 ani și s-au căsătorit în 2001. Primul lor copil, Natalia, a venit în 2003, urmată de Gianna, Capri și Bianka.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.