Campionate

Samir Nasri, dat afară de Anderlecht după ce a dispărut fără urmă în Dubai » A ignorat complet apelurile clubului + reacția francezului

+31 Foto
Anderlect l-a dat afară pe Samir Nasri, cu două luni înainte ca acestuia să îi expire contractul // sursă foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Scorpie  —  marţi, 21 aprilie 2020

Samir Nasri (32 de ani) e unicul jucător al lui Anderlecht de care nu se știa nimic de la intrarea în carantină. Venit liber în vară de la Manchester City, e iar șomer.

Cariera lui Samir Nasri s-a prăbușit pe tobogan. Talentatul, dar capriciosul internațional francez e trădat de caracterul dificil, care l-a tras în jos și în ultima sa aventură din Belgia, deja terminată. 

Mijlocașul de 32 de ani, sosit în vară la parametru zero după despărțirea de Man. City, a și ajuns șomer. Din nou. Anderlecht l-a dat afară în mijlocul pandemiei, deși mai avea contract două luni!

Nasri, pe bară din octombrie

Clubul belgian a încercat, zadarnic, să-i dea de urmă, după ce Nasri a ales să plece în Emiratele Arabe Unite. Potrivit La Derniere Heure, el era singurul fotbalist al „violeților" care nu a răspuns la apeluri din Dubai, nici n-a participat la ședințele online

Pur și simplu a dispărut, deși avea datoria de a raporta săptămânal cum s-a antrenat acasă după un plan specific! Sezonul lui Samir fusese oricum dezastruos la trupa din Bruxelles: deseori accidentat, cu probleme fizice și puțin folosit. N-a mai evoluat de pe 4 octombrie, suferind două leziuni musculare și fiind mereu în afara lotului.

594 minutea strâns Nasri în tricoul lui Anderlecht, în 9 meciuri, marcând două goluri

"Nu s-a întâmplat nimic și nici n-am dispărut. Vorbesc cu șeful medicilor de la Anderlecht zilnic și cu antrenorul Vincent Kompamy, așa că terminați cu speculațiile! Aștept să aflu dacă se mai joacă play-off-ul sau nu și abia apoi vedem ce va fi la anul"               Samir Nasri, mijlocaș Anderlecht

 

GALERIE FOTO. Cadre inedite din întreaga lume, în plină pandemie de COVID-19

VIDEO: #sportacasă. Cele mai bune exerciții fizice pentru acasă. Vedetele din sport îi învață pe fani cum să facă mișcare în izolare

Citește mai multe știri despre fotbalul european:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.