Ioan Andone (60 de ani) a încercat să se implice în salvarea clubului Dinamo și le-a propus unor investitori spanioli să preia echipa. Fostul antrenor ar fi urmat să devină președintele echipei, iar acționar principal ar fi fost Herminio Menendez, a dezvăluit azi GSP.ro. (Detalii AICI). În replică, Negoiță a precizat că discuțiile ar fi picat (AICI).
Contactat de Gazeta Sporturilor, Ioan Andone a dat detalii despre oferta făcută de iberici și despre discuțiile purtate de spanioli cu Ionuț Negoiță.
„Nu pot să comentez nimic. Cunosc oamenii, m-au căutat și m-au întrebat, dar mai mult nu. I-am pus în legătură cu cei de la Dinamo. Dacă se vor înțelege, pot să spun mai multe. Sunt niște negocieri. Dacă unii cred că e prea puțin sau prea mult, e părerea lor. Nu mă interesează. O să vedem câți bani vor, cum vor.
Spaniolilor le-am explicat ce e Dinamo. Iar asta e o chestie mai veche, din februarie. Oamenii nu au călcat prin București, nu au văzut Săftica. Cumpără ceva sau investesc o grămadă de bani, și sunt câteva milioane numai pentru datorii, cât or fi alea, și bugetul petru anul viitor, fără să vadă. Le-am povestit cum arată Săftica, ce e Dinamo, că nu are stadion încă. E greu acum de vorbit. Ei nu au văzut, nu au fost la un meci. Doar au văzut imagini, din ce le-am trimis eu.
Sunt niște negocieri pe care nu le port eu. E oferta făcută după actele date de Dinamo. La negocieri te joci. Eu nu sunt implicat. Eu îi cunosc pe spanioli și și-ar dori foarte mult ca eu să fiu președinte, să lucrez cu Herminio Menendez, pe care-l cunosc foarte bine. Fiecare oferă ce crede că poate. Important e că vor Dinamo”, a precizat Andone pentru GSP.ro.
Au fost doar discuții telefonice cu spaniolii. Li s-au trimis acte, tot, ca să știe oamenii în ce se bagă. Eu am vrut să ajut Dinamo. Una e să ne așezăm la masă, să le arătăm ce proprietăți are Dinamo, cum e Săftica, ce mai trebuie investit. Sunt multe lucruri. Eu sper să fie o soluție pentru Dinamo. Sper din tot sufletul. Să vedem ce va fi în continuare. Contează binele lui Dinamo”, a declarat Ioan Andone pentru Gazeta Sporturilor.
{{text}}