Sporturi   •   Baschet   •   DOCUMENTAR

Primele două episoade din documentarul despre Chicago Bulls și Michael Jordan au adunat audiențe record în SUA

Michael Jordan în sezonul 1997-1998 FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 21 aprilie 2020

„The Last Dance” spune povestea ultimului titlu cucerit de formația din Chicago prin intermediul tuturor oamenilor care au participat la ea

ESPN, postul de televiziune, american  și Netflix, platforma de videostreaming, au decis să devanseze premiera documentarului „The Last Dance" pentru a le oferi fanilor baschetului ceva sport în această perioadă în care totul este oprit din cauza pandemiei de coronavirus. 

În film este conturată povestea echipei Chicago Bulls în anii ‘90 cu reflectoarele puse pe Michael Jordan, considerat unul dintre cei mai buni baschetbaliști din toate timpurile. 

Șocul lui MJ


Deocamdată au fost difuzate primele două episoade, în care găsim și mărturia lui Jordan despre primii săi ani la Bulls, el admițând că veteranii echipei consumau droguri și petreceau mult. „Era ceva ce eu nu mai văzusem până atunci", a spus americanul. 

Programat a fi lansat în luna iunie, documentarul are zece episoade, care vor fi difuzate pe ESPN și  urcate pe Netflix câte două timp de patru duminici de acum încolo. Mare parte din imagini sunt din sezonul 1997-1998, când o echipă TV a NBC a avut acces extins în interiorul formației din care mai făceau parte Scottie Pippen și Dennis Rodman. Chicago Bulls a câștigat șase titluri în anii ‘90, ultimul în sezonul pe care se concetrează documentarul, care este regizat de Jason Hehir. 

Interes enorm

Primele două episoade au adunat în SUA o audiență de peste 6,1 milioane de oameni, făcând din producția cel mai vizionat documentar difuzat de ESPN. Documentarul a fost topicul numărul unu pe Twitter, iar la un anumit punct 25 din primele 30 de subiecte de pe această platformă erau despre ”The Last Dance”. Pe IMDB, nota acordată de useri este de 9,7. 


Citește mai multe știri din sport:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.