Handbal

Reacție dură a oficialilor lui Dinamo: „Cei trei extracomunitari, ca să avem succes, sunt Dedu, Vărzaru și Sâsâeac!”

+54 Foto
Reacție dură a oficialilor lui Dinamo

Articol de Marian Ursescu   —  miercuri, 22 aprilie 2020

Daniel Georgescu, cel care se ocupă de echipa de handbal a lui Dinamo, e uluit de ultimele decizii luate în Consiliul de Administrație al Federației.

Consiliul de Administrație al FRH trebuia să ia în discuție în ședința sa de azi „Legea Dedu”, măsura votată în februarie 2020 care prevede ca orice club masculin din România să poată avea în lot maximum trei jucători extracomunitari. Sunt mai multe echipe care au de suferit în urma acestei măsuri, precum CSM Bacău și Dobrogea Sud Constanța, dar "victima perfectă" a fost campioana Dinamo, culmea!, formația care a avut cele mai bune rezultate în handbalul masculin românesc în ultimii 4 ani.

Pentru că România nu poate să ofere contracte de nivelul Franței, Germaniei, Spaniei, Ungariei sau Croației, oficialii dinamoviști s-au focusat pe jucători de valoare de la echipele din eșalonul doi sau trei în handbalul mondial. Așa a ajuns Dinamo o echipă formată din tunisieni, egipteni, iranieni, sârbi, bosniaci, dar cu rezultate foarte bune.


"Legea Dedu” îi îngroapă

Cu măsura votată însă în acest an, Dinamo este practic îngenunchiată. Toată suflarea dinamovistă, de la oficiali și până la suporteri, a făcut demersuri ca federația să revină asupra criteriilor de transfer. Numai că președintele Dedu e de neînduplecat. 

Daniel Georgescu a avut o reacție acidă la adresa federației când a aflat că măsura privind jucătorii extracomunitari, la masculin, a trecut cu un simplu monolog al președintelui FRH. "Se dorește echipă competitivă cu trei extracomunitari? Cei trei jucători extracomunitari cu care am avea succes în România ar fi Dedu, Vărzaru și Sâsâeac", a spus Georgescu, numindu-i pe președintele și secretarul general ai FRH, dar și pe președintele Potaissei Turda, membru în Consiliul de Administrație, cel care se spune că l-a sfătuit pe Alexandru Dedu în luarea acestei decizii.

"Și cu ei însă, s-a dovedit că am fi o echipă de locurile 2-3 în România. Iar în Europa nu vom putea trece de turul 1 în Cupa EHF. Sunt trei extracomunitari pentru că în Europa, cu mentalitatea și interesele obscure și adiacente, nu pot fi considerați europeni", a adăugat Georgescu.


"Sunt trei magi, dar în sens negativ, că tot suntem după Sărbătorile de Paște", a încheiat oficialul dinamovist.

MESAJ. Medicilor, asistentelor, infirmierelor și întregului personal medical: RESPECT!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.