Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID - STEAUA 1-0 / DERBY ÎNTRERUPT

Fotbalul din teren anulat de violenţa din tribune

Articol de Maria Andrieş   —  vineri, 21 martie 2008

Arbitrul derbyului Rapid - Steaua a fost lovit cu un obiect aruncat de suporteri şi a oprit meciul în minutul 74, la 1-0 pentru giuleşteni, care vor pierde meciul la masa verde



Primul şut pe poartă în minutul 32 spune totul sau aproape totul despre cum a arătat Steaua în Giuleşti. Iar o singură fumigenă în galerie şi 500 de jandarmi spun totul despre derby: spectacol la sigur! Cel mai bun jucător al lui Lăcătuş a fost inepuizabilul Zapata, luat la ţintă încă din primul minut de Herea. Noroc că mijlocaşul rapidist n-a scăpat de nehotărîrea care l-a făcut faimos. Neşu a încercat lansări în adîncime, dar s-a resemnat s-o facă pe durul în flancul drept. Dică a trimis zadarnic mingi spre Dayro şi Pepe (15), sud-americanii n-au izbutit decît două-trei floricele palide. Nici venirea lui Rădoi în centrul defensivei n-a schimbat mare lucru în dinamica leneşă a roş-albaştrilor.

Grăbiţi să arate ce pot înainte de a fi retraşi de pe teren, rapidiştii continuau să se reverse spre careul stelist. Cu cîteva pătrunderi sigure, Cesinha a demonstrat că un singur sud-american e de-ajuns, dacă are poftă de joc. Trioul ofensiv al giuleştenilor s-a transformat într-un compresor irezistibil, care a masat Steaua în faţa propriei porţi. Boya şi Joao Paulo l-au adus pe Zapata în pragul disperării. Portarul roş-albastru s-a rostogoli la picioarele portughezului (17), apoi a alunecat pe burtă, la o pătrundere a lui Boya (20). A boxat iar salvator la un şut al camerunezului (31), a sărit ca o panteră rănită la un lob expediat de Grigore.

În partea cealaltă, echipa Fiarei n-a reuşit să fie cu adevărat periculoasă decît atunci cînd Dani Coman s-a izbit de bară la o lovitură executată de Mendoza (36).

Steaua a îndrăznit mai mult după pauză, cu Andrade în poarta gazdelor. A combinat mai bine, dar Dică a aşteptat degeaba centrări în careu. Intrarea lui Pancu a stîrnit valuri pe stadion, nu şi pe teren. Jocul s-a sfărîmat în durităţi, fanii au început să pună urină pe rană, "Ne pi..ăm pe voi!". Boya şi-a continuat salturile spre poarta lui Zapata (62). Nici noul talisman din Ghencea, Habibou, n-a izbutit să verticalizeze, excelînd doar la pasele înapoi. Săpunaru a pus capăt chinului cu o execuţie de zile mari, trimiţînd mingea de pe şiret direct în plasă (78). Şi fortăreaţa columbiană s-a năruit. O dată cu nervii Stelei şi ai publicului.


Dar nervii care au cedat au fost cei ai arbitrului, ai fotbalului şi, probabil, ai Comisiei de Disciplină, care va stabili la masa verde ceea ce n-a putut stabili iarba acoperită de brichete.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.