Marius Șumudică (49 de ani), antrenorul lui Gaziantep, a comentat în stilul caracteristic propunerea făcută de un virusolog din Belgia, care consideră că fotbaliștii vor trebui să joace cu măști de protecție pe față, pentru a preveni astfel pandemia de COVID-19.
„Asta e o prostie! «Stai, bă, nu mă ataca, mi-a căzut masca. Să mi-o iau de pe jos»”, a spus Șumudică la TV Digi Sport, care a exclus de asemenea posibilitatea ca partidele din Liga 1 să se dispute în Antalya: „Clima este o problemă. Este ucigător! Dacă te prinde luna iulie acolo, e ucigător. Pierzi totul!”.
În Brazilia s-a jucat cu măști
Pe 15 martie, până ca întrecerea internă să fie suspendată, câteva partide din Brazilia au adoptat această regulă, fotbaliștii evoluând cu măști de protecție.
- foto: Guliver/Getty Images
„Bineînțeles că nu se poate așa ceva. Una e să joci cu o mască de protecție ca urmare a unui traumatism, alta e să joci cu o astfel de mască. S-a uitat la prea multe filme acel virusolog” - Daniel Niculae, fost atacant
{{text}}