Roxana Mărăcineanu, ministru francez al Sportului, a afirmat că nu competițiile sportive vor fi prioritatea guvernului după încheierea stării de urgență în Franța.
Într-un interviu pentru Eurosport, Roxana Mărcineanu a expus abordarea pe care o vor urma oficialitățile din Franța în ceea privește sportul. „Toate evenimentele care pot fi reluate vor avea loc oricum cu porţile închise sau cu restricţii. Aceasta este singura modalitate prin care sportul profesionist şi amator poate să supravieţuiască. Amintiţi-vă că o serie de campionate profesioniste şi de amatori au renunţat deja la sezonul 2019-2020", a spus fosta înotătoare.
Ea a adăugat că scenariul cel mai optimist este reluarea întrecerilor în iunie, dar cel mai probabil acest lucru se va întâmpla în septembrie, luându-se în calcul chiar anularea unor întreceri.
Soluția este reinventarea
Roxana Mărăcineanu a vorbit și despre soarta celor două mari competiții care au luat anual în Hexagon, Roland Garros, 20 septembrie-4 octombrie, și Turul Franţei, 29 august-20 septembrie:
„Dacă nu va fi posibilă desfășurarea lor, nu va fi sfârșitul lumii. Dacă vor lipsi un an, va trebui să ne reinventăm'', a completat demnitarul. Ambele întreceri au fost amânate pentru toamnă, datele lor inițiale în calendarul sportiv al lui 2020 fiind 25 mai-8 iunie, respectiv 27 iunie-18 iulie.
Roxana Mărăcineanu s-a născut în România, dar emigrat alături de părinții săi în Franța în 1984, țară sub steagul căreia a concurat toată cariera sportivă.
{{text}}