Sporturi   •   Tenis   •   CORONAVIRUS

Roland Garros, amânat din nou » Inovația susținută de Simona Halep a contribuit la decizia francezilor + avantajele deciziei

Simona Halep caută al doilea titlu la Roland Garros

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 24 aprilie 2020

Turneul de Grand Slam de la Roland Garros a fost amânat încă o dată și va se desfășura în perioada 27 septembrie - 11 octombrie 2020. 

Ediția din 2020 a Roland Garros era programată inițial între 18 mai și 7 iunie. Criza sanitară provocată de COVID-19 i-a făcut pe oficialii francezi să mute startul competiției pe 20 septembrie, dar un cumul de factori a schimbat din nou decizia, informează Le Parisien. Hotărârea a fost luată după discuții cu ATP și WTA, entități ignorate la negocierile inițiale și care sunt acum aproape de o fuziune. Ideea îi aparține elvețianului Roger Federer și este susținută de nume mari, printre care și Simona Halep sau Rafael Nadal. 

Avantajele amânării Roland Garros

Amânarea cu încă o săptămână are mai multe avantaje. Jucătorii vor avea o pauză mai lungă după US Open, turneu care se termină pe 13 septembrie, și apare posibilitatea strecurării a încă două turnee premergătoare pe zgură. 


Autoritățile franceze și France TV au susținut și ele ideea. Duminică, 27 septembrie, ziua debutului pe zgura de la Roland Garros se suprapune cu ultima etapă a Turului Franței. Sosirea pe Champs-Elysees înseamnă o mobilizarea uriașă a forțelor de ordine. De schimbarea datei profită și fanii sporturilor auto. Cursa de 24 de ore de la Le Mans e programată pe 19 și 20 septembrie și s-ar fi suprapus cu Roland Garros.

VIDEO / Simona Halep se antrenează în izolare cu fratele ei

Citește și alte știri din tenis: 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.