Sporturi   •   Handbal   •   HANDBAL

EHF a decis: Dinamo, eliminată din Liga Campionilor! România, calificată la Euro 2020

EHF a decis: Dinamo, eliminată din Liga Campionilor

Articol de Marian Ursescu   —  vineri, 24 aprilie 2020

Comitetul Executiv al EHF, întrunit într-o ședință online azi a luat câteva decizii extrem de importante, printre ele că Dinamo e OUT din Liga Campionilor la handbal. 

Deciziile la fruntea handbalului mondial au fost luate în lumina pandemiei de COVID-19, după monitorizarea intensivă a situației actuale, inclusiv analiza măsurilor guvernamentale, cum ar fi restricțiile de călătorie și interdicțiile evenimentelor majore. 

„Obiectivul general a fost finalizarea sezonului 2019/20 în cel mai bun mod posibil, în același timp construirea fundației pentru a începe sezonul 2020/21 într-un mod structurat, cu cel mai mic impact posibil din sezonul curent", a anunțat EHF.

Dinamo, sigur eliminată!


Prin urmare, meciurile rămase din optimile de finală ale Ligii Campionilor și din sferturile de finală au fost anulate. După cum s-a anunțat deja, EHF Final 4 2020 va avea loc în 28 și 29 decembrie la Köln. 

Pe baza clasamentului final din faza grupelor, calificate pentru EHF Final 4 sunt cele mai bune două echipe ale grupelor A și B: Barça, Paris Saint-Germain HB, THW Kiel, Telekom Veszprém HC.

La fete, ori în septembrie, ori deloc


EHF FINAL al DELO WOMEN4 este programat să aibă loc în zilele de 5 și 6 septembrie la Budapesta. În prezent, EHF și EHF Marketing verifică posibilitatea de a juca sferturile de finală împreună cu EHF FINAL4 între 3 și 6 septembrie. 

În cazul în care nu va fi posibilă etapa finală a EHF4 în septembrie, se va căuta o dată alternativă, împreună cu Federația Maghiară de Handbal, în calitate de organizator, pentru luna octombrie. 

O șansă mică pentru Vâlcea și CSM București

Dacă sferturile de finală nu se pot juca, calificate pentru WOMEN EHF FINAL4 vor fi cele mai bune două echipe ale celor două grupe principale: Metz Handbal, Team Esbjerg, Györi Audi ETO KC, Brest Bretagne Handbal. Astfel, sunt premise ca disputele CSM Rm. Vâlcea-Metz și CSM București-Gyor să nu se mai dispute.

Naționala feminină, calificată la Euro 2020

EHF a anulat și calificările pentru Campionatul European 2020. Pe baza clasamentului feminin EHF EURO 2018, următoarele echipe merg la turneul final:

  • Franța, 
  • Rusia, 
  • Olanda, 
  • România, 
  • Suedia, 
  • Ungaria, 
  • Muntenegru, 
  • Germania, 
  • Serbia, 
  • Spania, 
  • Slovenia, 
  • Polonia, 
  • Cehia, 
  • Croația

Norvegia și Danemarca sunt calificate ca gazde. Tragerea la sorți a EHF EURO 2020 la feminin va avea loc pe 18 iunie la Viena.

Băieții, final de drum pentru Mondialul 2021

De asemenea, EHF a anulat și barajele de calificare pentru Mondialul din 2021. România avea de jucat în ordine cu Bosnia, urmând apoi în cazul unei calificări să întâlnească Ungaria. 

Pe baza clasamentului final al EHF EURO 2020 masculin, următoarele echipe sunt calificate pentru Campionatul Mondial din Egipt: 

  • Slovenia, 
  • Germania, 
  • Portugalia,
  • Suedia, 
  • Austria, 
  • Ungaria, 
  • Belarus, 
  • Islanda, 
  • Republica Cehă, 
  • Franța

Spania, Croația și Norvegia sunt deja calificate drept cele mai bune trei echipe la EHF EURO 2020, iar Danemarca este calificată fiind campioana en-titre. 

Citește mai multe știri din handbal:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.