Dinamo e eliminată din Ligă deși are o serie de 12 meciuri fără înfrângere. „Sperăm la un wild-card pentru sezonul viitor”, spune căpitanul Dan Savenco (35 de ani).
„Cu părere de rău, sezonul de Liga Campionilor s-a încheiat pentru noi și nu pe teren. O hotărâre luată la nivelul boardului Federației Europene de Handbal, pe undeva de înțeles, dar pe de altă parte dureros pentru noi", a declarat managerul lui Dinamo, Daniel Georgescu. „Sperăm ca la anul să ni se acorde o nouă șansă, pentru că suntem singura echipă care a terminat neînvinsă Liga Campionilor în actualul sistem. Am reprezentat cu cinste handbalul românesc, acum nu-mi doresc decât să fim toți sănătoși și să începem cu bine sezonul viitor", a adăugat Georgescu.
„Poate înțeleg și cei de la Federația Română de Handbal că nu se mai poate juca, toată lumea închide, numai noi vrem să deschidem. EHF, celelalte federații pun în prim plan sănătatea jucătorilor, și nu interesele personale", a subliniat Georgescu.
Dan Savenco: „E dureros, dar asta e realitatea!"
Dan Savenco, pivotul și căpitanul lui Dinamo, e și el mâhnit de această veste. „Se vorbea de mai mult timp că se va ajunge aici, dar speram ca zvonurile să nu se concretizeze. Acum, nu mai e nimic de făcut, rămânem cu satisfacția că am încheiat competiția neînvinși, dar și cu durerea că nu am putut să înfruntăm cea mai bogată echipă din lume, PSG. Eu sper, totuși, că la anul să ne întâlnim cu parizienii tot în Liga Campionilor", a spus Dan Savenco.
Invitație de la EHF?
EHF a schimbat sistemul de desfășurare al Ligii Campionilor, din sezonul viitor. România e pe locul 13 conform rankingului de țară, și numai primele 9 echipe sunt sigure că pot trimite campioana în Liga Campionilor. Restul de echipe până la 16 vor fi invitate de Federația Europeană de Handbal, iar Dinamo speră la un astfel de wild-card.
{{text}}