Unul dintre cei mai cunoscuţi jucători din peisajul eşalonului secund, Valentin Munteanu (30 de ani) este unul dintre oamenii de bază ai lui Ilie Stan (52) la SCM Gloria Buzău.
Cu 9 goluri marcate în acest sezon „VM-ul” şi-a câştigat un statut clar la gruparea din Crâng. Retras acasă, la Galaţi, în această perioadă, Vali Munteanu aşteaptă cu nerăbdare reluarea pregătirilor. „Încerc să mai alerg pe unde pot. În rest, în casă, forţă, abdomene”, descrie mijlocaşul actuala perioadă.
Legat de lupta pentru accedere în prima ligă Vali Munteanu spune că „UTA este promovată încă din iarnă. După cum începusem campionatul şi noi, SCM Gloria, eram în cursă chiar dacă nu avem dreptul. Sezonul următor ne înscriem, clar, în luptă, mai ales dacă va veni la echipă şi un investitor privat”, a încheiat mijlocaşul buzoian.
Înainte de suspendarea campionatului din cauza pandemiei de COVID-19, Gloria ocupa poziția a 9-a, la doar 6 lungimi în spatele locurilor de promovare. Vezi clasamentul aici.
{{text}}