Campionate

Roy Keane, fostul căpitan al lui Manchester United, este categoric: „Fotbaliștii ar trebui să refuze tăierile de salariu!”

+33 Foto
Roy Keane, fost căpitan al lui Manchester United, este categoric: „Fotbaliștii nu ar trebui să accepte tăierile salariale”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 24 aprilie 2020

Roy Keane (48 de ani), fost căpitan al lui Manchester United, are o poziție categorică în ceea ce privește tăierile salariale din această perioadă: „Fotbaliștii ar trebui să le refuze!”

Irlandezul a avut un mesaj special pentru fotbaliștii care evoluează la echipele de top din Premier League:

„Există presiune pe jucătorii de la cluburile cu adevărat mari, cluburi cu finanțatori bogați, să accepte tăierile salariale. Cum văd eu situația? Eu nu aș accepta ca nimeni să îmi taie din salariu dacă evoluam pentru unul dintre cluburile mari”, a declarat Roy Keane în cadrul emisiunii „The football show”.

Roy Keane: „Nu e treaba nimănui ce faci tu cu banii”

Pentru Keane, contractele și salariile sunt probleme personale dintre jucători și cluburi, iar fotbaliștii ar trebui să decidă ei înșiși dacă doresc ca o parte din salariul lor să fie donată:

„Nu e treaba nimănui ce faci tu cu banii. Primești salariul, și dacă vrei să fii generos, dă-i bătaie, fă-o. Nu cred că jucătorii ar trebui să fie presați de cluburi, mai ales de cluburile mari, să aibă parte de tăierile salariale.

Au semnat un contract, și contractul tău cu un club este o treabă personală. Ideea că toți jucătorii ar trebui să aibă parte de tăieri salariale este un nonsens. Este alegerea fiecăruia”, a spus acesta.

Roy Keane a evoluat pentru Manchester United între 1993 și 2006, pe postul de mijlocaș defensiv. În 2006, acesta s-a transferat la Celtic, de unde s-a și retras în vara aceluiași an.

GALERIE FOTO. Cadre inedite din întreaga lume, în plină pandemie de COVID-19

Citește mai multe știri despre Premier League și fotbalul european:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.