International   •   Campionate   •   REACȚIE

Presa olandeză a scris imediat de povestea lui Cornel Dinu legată de arbitru: „Un fost internațional român susține că i-a dat bani lui Jan Keizer”

+16 Foto
Dinamo s-a impus în fața lui Hamburg cu 3-0 în 1983

Articol de Theodor Jumătate   —  sâmbătă, 25 aprilie 2020

Dezvăluirea incendiară a lui Cornel Dinu a ajuns imediat și în Țara Lalelelor. De Telegraaf, cel mai important cotidian din Olanda, a scris primul despre acest subiect.

„Fostul arbitru Jan Keizer ar fi acceptat o valiză plină cu bani la un meci condus de el în 1983, în Cupa Campionilor Europeni, între Dinamo București și Hamburg", anunță jurnalul batav pe pagina sa de Internet. „Asta susține Cornel Dinu, fost internațional român, într-un dialog cu gsp.ro, vorbind despre campania europeană a lui Dinamo din 1983-1984. O serie de dezvăluiri speciale".


De Telegraaf a dat mai multe declarații făcute de Dinu.

  • „A explicat de ce Dinamo a fost eliminată de Liverpool: «N-am putut să mai umblăm la arbitri, așa cum făcuserăm în precedentele jocuri europene. Erau semifinalele Cupei Campionilor, nu prea mai era loc pentru așa ceva»".
  • „Totuși, lucrurile au fost diferite în turul secund, cu Hamburg: «Eu am dus valiza cu bani. Keizer a fost arbitru. I-am dat banii, el mi-a făcut cadouri, o cravată și un inel din argint»".
  • „Dinu a continuat: «Am vrut să văd despre câți bani era vorba și am deschis valiza. Erau toate bancnotele Europei. Franci francezi, franci elvețieni, mărci germane»"

De Telegraaf a adăugat ceea ce a spus Dinu: „Acea valiză era de la Securitate, în regimul comunist al lui Ceaușescu".


Citește mai multe știri despre acest subiect:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.