Profesorul Isaac Ben-Israel, 79 de ani, susține că indiferent de măsurile luate de țările din întreaga lume în timpul pandemiei, coronavirusul „expiră” de la sine în 70 de zile.
Ben-Israel, om de știință, general și politician, este șeful Agenției Spațiale Israeliene și al Consiliului Național pentru Cercetare și Dezvoltare. Acesta spune că eforturile de a menține izolarea nu vor afecta durata de viață a virusului, care este auto-limitat.
Academicianul susține că analiza sa dovedește că „vârful are loc după 40 zile, apoi începe declinul, orice am face. Calculele noastre arată că acesta e un comportament constant în toate țările. Surprinzător, și în cele care au luat măsuri dure de izolare, inclusiv paralizarea economiei, și în cele care au avut o politică mai lentă și au continuat viața cât de cât normal”.
Criticii au opinat că e dificil de spus dacă toate calculele profesorului sunt corecte, pentru că nu există un sistem de referință. De exemplu, chiar dacă Suedia a păstrat o oarecare libertate la nivel național, câteva măsuri de distanțare socială au fost totuși luate. În plus, nu există două țări care să fi luat aceleași măsuri și să fi avut strategii de testare identice. The Daily Telegraph a analizat infecțiile din 20 de țări și a ajuns la concluzia că vârful a venit după 60 de zile, nu după 40.
Când a fost întrebat cum ar putea virusul să dispară de la sine, Ben-Israel a declarat: „Nu am o explicație. Sunt speculații. Poate datorită climatului sau poate pentru că e auto-limitat și are o durată de viață anume”.
Isaac Ben-Israel Foto: timesofisrael.com
{{text}}