Șefii lui Everton s-au declarat „consternați” de ”atitudinea inacceptabilă” a lui Moise Kean, atacantul de 20 de ani ce s-a distrat până în zori. Italianul va fi amendat cu 183.000 de euro și riscă să fie expediat înapoi în Italia.
Încă un „Covidiot" a sfidat carantina în Anglia, iar isprava fotbalistului a ajuns în tabloide. Acum e vorba despre un italian, pentru care Everton a plătit vara trecută 27,5 milioane de euro să-l ia de la Juventus. Moise Kean s-a lăudat pe Snapchat cu petrecerea de la apartamentul din Cheshire, unde au fost invitate modele, ce au dansat obscen la bară, dezmățul întinzându-se până în zori!
Moise Kean: „O curățire în izolare"
Isprava atacantului de 20 de ani, care și-a etichetat pe rețelele sociale partyul drept „o curățire în izolare", a ajuns și la urechile șefilor lui Everton: „Suntem consternați de atitudinea inacceptabilă a jucătorului, ce a ignorat legile Guvernului și politica clubului față de criza coronavirusului. Ne-a dezamăgit profund și a dovedit o lipsă de respect față de cei care luptă în prima linie din spitale".
foto: Șefii lui Everton s-au declarat ”consternați” de ”atitudinea inacceptabilă” a lui Moise Kean, atacantul de 20 de ani ce s-a distrat până în zori și riscă să fie expediat înapoi în Italia.
Îl va înfuria pe Ancelotti
Mai mult ca sigur, fostul vârf al lui Juventus va suporta o amendă drastică și nu ar fi exclus să fie trimis înapoi la finele sezonului în Italia, unde este dorit de Inter.
Oricum managerul Ancelotti îi și avertizase pe elevii săi: „Ceea ce contează acum este ca sănătatea oamenilor să fie în siguranță, de aceea trebuie să facem ce spune Guvernul". Zilele trecute, Moise postase pe rețele și o poză într-un avion privat, dar și un filmuleț în care dansează cu un prieten în spatele unei mașini.
1 golși două assisturi în 26 de meciuri disputate pentru Everton are Moise Kean de la transferul de la Juventus
{{text}}