Olandezii au decis anularea actualului sezon fotbalistic pe fondul pandemiei de COVID-19, dar ar putea reveni asupra deciziei din cauza numeroaselor procese care se întrevăd.
Federația olandeză e amenințată cu procese din toate direcțiile. Echipele care se luptă pentru promovarea în prima divizie sunt furioase, la fel și cele care ratează o șansă unică de a prinde cupele europene. Ajax și Alkmaar, candidatele la titlu, reclamă și ele decizia. Presiunea enormă i-a făcut pe oficiali să ia în calcul noi variante de încheiere a sezonului, informează Daily Mail.
Utrecht, afară pentru 5 sutimi!
Utrecht, echipa de pe locul 6, este scandalizată. Aceasta se afla la trei puncte de Willem (ultima beneficiară a unei poziții de Europa League), dar și cu un meci mai puțin disputat (25 față de 26), având 1,64 medie a punctelor, față de 1,69! Mai mult, avea șansa de a se califica în EL din Cupă, dacă ar fi câștigat finala cu Feyenoord, programată duminica trecută și care s-a contramandat definitiv. De aceea a anunțat că va introduce apeluri la Comisiile UEFA, dar și la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
De Graafschap atacă: „A vrut să fugă ca hoțul noaptea”
Și echipele care au ratat promovarea din același motiv au protestat. Cel mai vehement a reacționat Henk de Jong, antrenorul liderului din liga secundă olandeză, Cambuur: „Cel mai mare scandal din istoria sportului olandez!". Aflată pe locul doi în Eerste Divisie, De Graafschap îl acuză dur pe directorul KNVB, Eric Gudde: „A vrut să fugă ca hoțul noaptea, o atitudine ticăloasă! Am vorbit și cu cei de la Alkmaar, care au sunat imediat la federație, dar n-a răspuns nimeni la telefon. Probabil că au stins lumina și l-au scos imediat din priză. Un teatru de păpuși jenant", a declarat directorul de marketing Chris Woerts.
Nici Dusan Tadic nu acceptă decizia
Dacă Edwin van der Sar, managerul general al lui Ajax, s-a împăcat deja cu neacordarea titlului („lăncierii" erau primii, la egalitate de puncte cu AZ, dar cu golaveraj superior), nu același lucru a făcut Dușan Tadic: „Trebuia să fim declarați campioni, chiar în aceste circumstanțe. E bine că s-a oprit competiția, dar numărul unu rămâne tot numărul unu. Regula convenită era că nu decid rezultatele directe și eram de acord să câștige Alkmaar dacă conta golaverajul. Mi-ar fi plăcut să-i facem fericiți pe suporterii noștri, dar consider titlul pe care-l meritam ne-a fost furat".
{{text}}