Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

FCSB. EXCLUSIV Culisele conflictului Becali - Gnohere » Prețul supărării: 70.000 €

Harlem Gnohere nu se mai înțelege cu Gigi Becali

Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu, Costin Ștucan   —  marți, 28 aprilie 2020

FCSB. De ce lui Gigi Becali i-a picat brusc că trebuie să-l dea afară pe Harlem Gnohere, golgeterul echipei din ultimii 3 ani? Dacă rămâne și în sezonul următor, „Bizonul„ trebuie să încaseze înaintea startului un bonus uriaș, mai mare decât e un salariu anual pentru un jucător normal.

  • CONTEXT: Gnohere este căzut în dizgrația lui Gigi Becali și va da clubul în judecată, după ce a fost băgat în șomaj tehnic pe perioada stării de urgență din România;
  • Francezul a răbufnit pe Instagram cu un mesaj controversat, care pare a fi un atac către Becali, cel care a spus în repetate rânduri că „Bizonul” mai are contract cu FCSB doar până pe 30 iunie: „Boala Alzheimer e o boala progresivă care distruge memoria și alte funcții mentale importante! Conexiunile neuronale și neuronii de asemenea se degradează și mor! Asta înseamnă distrugerea memoriei și alte funcții mentale importante”
  • Gigi Becali spune că jucătorul va continua să fie în șomaj tehnic

Harlem Gnohere, cel mai bun marcator al FCSB din 2017 până în prezent, trebuie să fie dat afară neapărat! Becali e atât de clar hotărât să scape de atacant încât i-a micșorat contractul "din vorbe", într-o intervenție la TV, a anunțat că acordul cu "Bizonul" expiră în vara asta, nu în iunie 2021, așa cum e realitatea de fapt. 

Război Gigi Becali - Harlem Gnohere


Fotbalistul l-a jignit pe Instagram, cu o aluzie la Alzheimer, o boală care afectează memoria. Care este explicația războiului izbucnit brusc între club și jucător? Francezul dă peste cap statul de plată, pe care Gigi tocmai îl ușurase cu un milion de euro ca urmare a reducerilor pe care le-a aplicat de când a izbucnit epidemia de coronavirus în România.

Contractul lui Harlem conține o clauză generatoare de nervi pentru patron: atacantul va primi un bonus de 70.000 de euro dacă nu se va transfera de la FCSB înaintea campionatului următor!

Suma trebuie să-i fie achitată exact înaintea stagiunii următoare și se adaugă la salariul lunar de 15.000 de euro. Lui Gnohere nu i-a fost redus salariul la jumătate, așa cum au fost scăzute veniturile majorității fotbaliștilor vicecampioanei. 

Lui i-a fost suspendat contractul între 31 martie și 15 mai. După expirarea stării de urgență pe care a dictat-o președintele Iohannis, "Bizonul" va încasa toți banii la fel ca înainte să apară criza de COVID-19.


Gnohere câștigă cât trei sferturi din apărare

Veniturile lui Gnohere la FCSB erau mari și dacă le raportăm la perioada ante-coronavirus, acum au devenit aproape imposibil de suportat, fiindcă sunt exagerat de mari față de ale colegilor lui. 

Florin Tănase câștigă lunar ceva mai mult de jumătate din cât ia "Bizonul", 8.500 de euro. Panțâru, fundașul stânga titular, nu încasează într-un an cât primește francezul în vârstă de 32 de ani doar din bonusul "de reinstalare" înaintea stagiunii următoare! 

Panțâru e plătit cu 5.000 de euro lunar. Același salariu îl mai au Miron, Lucian FIlip, Iulian Cristea, Moruțan, Olaru, fotbaliști utilizați des în meciurile oficiale. Calculând pe un an întreg, Gnohere "îi bate" doar cu prima estivală de 70.000 de euro.

"M-a surprins mesajul lui Gnohere despre Alzheimer, tot nu-mi vine să cred că la Becali s-a referit. «Bizonul» a avut problemele lui, a mai râs lumea de kilogramele în plus, dar așa ceva n-a mai făcut. E jignitor și trebuie să explice cui s-a adresat cu acel mesaj și de ce!" - Narcis Răducan, fost manager al FCSB

41 de goluria dat Gnohere în 92 de meciuri disputate pentru FCSB în L1. El a înscris pentru roș-albaștri goluri importante și în Europa, inclusiv pe cele două din "16-imile" Europa League cu Lazio, 1-0 la București și 1-5 la Roma, în primăvara anului 2018

Cele mai mari salarii de la FCSB:

  • 15.000 €/lună Gnohere, Planici, Adi Popa 
  • 10.000 €/lună Al. Stan, Bălgrădean, Momcilovici
  • *Toți 6 au contractele suspendate până expiră starea de urgență. Ei au de gând să conteste în instanță decizia aceasta a clubului, dar vor încasa, oricum, salariile întregi după 15 mai, când șomajul tehnic nu va mai fi posibil în sport.

VIDEO. FCSB a încălcat Ordonanțele militare și au pornit antrenamentele la baza din Berceni

Citește și alte știri despre FCSB:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.