Australia, țară cu 6.800 de cazuri de coronavirus și 88 de decese, se pregătește de ridicarea restricțiilor, dar australienii vor avea parte de schimbări importante.
Daily Mail Australia a analizat o parte dintre schimbările care vor apărea la Antipozi, schimbări care ar putea fi regăsite și-n alte țări în perioada următoare, chiar și-n România.
Cinematografele din țară vor rămâne închise, iar distanțarea socială va fi tot mai prezentă în viața tuturor, astfel că mersul la film s-ar putea schimba. Cinematografele de tip drive-in se vor redeschide, oamenii putând urmări filmele din mașina proprie, în siguranță. În România, singurul cinema de acest gen a fost închis în 2011.
Plecarea de la oraș în suburbii
Cei mai mulți australieni au lucrat de acasă în această perioadă, așa cum se întâmplă și-n România, iar experții cred că această situație va continua și-n perioada următoare. Acest lucru va avea un efect asupra locului în care cetățenii vor locui, preconizându-se că tot mai mulți vor migra către suburbii și vor părăsi orașele.
„Partea negativă a caselor din suburbii este oarecum atenuată pentru că drumul către serviciul și timpul petrecut pe drum nu mai contează dacă se poate lucra de acasă. Iar casele din acea zonă sunt mai ieftine. Se vor schimba prioritățile. Va conta să ai grădină, curte interioară și posibilitatea de a sta la soare”
Mark McCrindle, cercetător specializat în demografie
4.36%e scăderea medie a prețului unui apartament în Sydney
4.07 %e scăderea medie a prețului unui apartament în Melbourne
Vacanțe în țară, nu în străinătate
Cum pandemia de coronavirus a afectat toată lumea, călătoriile în străinătatea ar putea fi tot mai puține în perioada următoare. Australienii, dar și locuitorii altor țări, ar putea opta pentru vacanțe în țara în care se află, în locul excursiilor în străinătate. Astfel, vor alege alternative de ieșire mai ieftine și mai aproape de case. Acest lucru ar putea ajuta economia locală și ar duce la salvarea unor zone care au probleme financare și crerea de noi destinații.
Cercetătorii australieni au observat că de pe 23 martie, de când s-au închis barurile și restaurantele, tot mai mulți oameni au preferat să gătească acasă și cred că acest trend se va menține și-n perioada următoare.
{{text}}