SPECIAL GSP. O incursiune prin momentele de cumpănă ale marilor campioni din tenis, atinși fără excepție de vulnerabilități ce i-au costat trofee sau victorii importante. Un slalom printre mituri, realități și explicații ale psihologilor.
De câte ori s-a întâmplat să vă priviți favoriții clacând în cele mai importante momente ale unor partide sau turnee? Ați asistat neputincioși la răsturnări nebănuite de scor, încercând să găsiți răspunsuri pentru căderile celor pe care-i încurajați?
Care e primul impuls? Probabil, cel mai la îndemână e să invocăm „ghinionul”, „ziua nefastă”, „acel punct care a schimbat totul”, „acea bandă nefericită”, „acea decizie a arbitrului”, „acel prim serviciu trecut razant pe lângă tușa izbăvitoare”. Apoi, unii pot merge chiar mai departe, punând la îndoială combativitatea mentală a jucătorului respectiv. Spre exemplu, de câte ori n-am auzit replici precum: „A cedat sub presiune, n-are psihic de mare jucător”?
Adepții teoriilor conspirative pot chiar să ducă explicațiile în zona pariurilor sportive și a ideii de „înfrângere deliberată”.
„Choke”, între mit și realitate
Totuși, care sunt părerile specialiștilor și ale psihologilor sportivi? Ei denumesc acest fenomen simplu: „choke”.
Tradus liber, termenul înseamnă „a te sufoca”, „a te îneca” etc. Dincolo de traducere, el reunește, în sport, un cumul de efecte nefaste care pot surveni în fizicul sau în psihicul jucătorilor chiar în momentele cheie ale partidelor.
„Toți jucătorii trec prin așa ceva”
Dr. Allen Fox, acum în vârstă de 80 de ani, fost jucător american de tenis, fost sfertfinalist la Wimbledon în 1965, reputat antrenor la nivel de colegiu în State, atribuia, în 2007, o definiție succintă «choking-ului», încercând să înlăture mitul conform căruia marii campioni nu se confruntă cu această problemă.
„Toată lumea care se învârte în jurul acestui sport știe ce înseamnă «choking-ul». Începi să fii emoționat, să ai dificultăți în a te controla, începi să faci greșeli. Unii oameni ies și spun că «choking-ul» e specific celor slabi, că denotă lipsă de caracter, că nu apare la marii jucători și marii campioni. Nu e așa, bineînțeles. Toți jucătorii trec prin asta”. - Dr. Allen Fox, pentru canalul „Tennis Warehouse”
Frica de a pierde și teama de a câștiga. Și câteva probleme
Site-ul sportspsychologytennis.com publica, în 2017, un amplu material dedicat acestui fenomen. Specialiștii americani încercau să identifice ce schimbări pot apărea în corpul unui tenismen în momentele de maximă încărcătură ale meciurilor.
Mai întâi, o nouă definiție. Potrivit acesteia, «choking-ul» apare atunci când un tenismen, supramotivat să-și atingă obiectivele, suferă o scădere bruscă a intensității din cauza stresului sau a îngrijorării. Frica de a pierde sau chiar teama de a câștiga destabilizează atât de mult psihicul unui jucător, încât acesta ajunge să clacheze.
Așadar, ce se poate întâmpla cu jucătorii în acele momente?
- „Adrenalina se declanșează în sânge, mărește ritmul cardiac, tensiunea și energia. Dacă nu e folosită, jucătorul devine nervos și anxios”;
- „Respirația e mai dificilă din cauza contractării pieptului și a mușchilor gâtului. Ajunge mai puțin oxigen la creier și acest lucru afectează concentrarea jucătorului și luarea deciziilor”;
- „Sângele e redirecționat de la degetele de la mâini, picioare și din piele la grupele majore de mușchi. De aceea, picioarele jucătorului devin greoaie și lente, împiedicând mișcarea”;
- „Digestia se oprește, pentru că stomacul și intestinul salvează energia. Jucătorului i se face greață, iar producția de salivă se oprește și îi dă senzația de gură uscată”;
- „Mușchii sunt tensionați, ceea ce înseamnă că jucătorul strânge mai tare racheta. Acest lucru și scăderea volumului de sânge din degete îi afectează loviturile”;
- „Intestinele și vezica se dilată pentru a pregăti corpul pentru reacția numită „luptă sau fugi” („fight or run”). Rezultatul? Jucătorul ar putea simți nevoia de a urina... sau mai rău”.
- Sursă grafic: sportspsychologytennis.com
Cum au „chokerit” Simona Halep, Federer sau Nadal
Explicațiile psihologilor sportivi tind să fie veridice, iar senzațiile de mai sus au fost experimentate, probabil, de toți jucătorii profesioniști, indiferent de calibrul lor.
Impulsul primar ne poate îndemna să-l numim „choker” pe Monfils, jucător cu 17 înfrângeri din 17 meciuri cu Djokovic, ultima oară de la 3 mingi de meci. Ori pe Medvedev, care pierde inexplicabil cu Nadal la Londra, de la 5-1 în decisiv. Ori pe Fognini. Sau pe retrasa Daniela Hantuchova, autoarea câtorva înfrângeri de răsunet de-a lungul carierei.
Dar câteva priviri aruncate prin statistici ne-ar putea convinge că nimeni nu are imunitate în fața acestui gen de trăiri. Au pățit-o și nume mari din tenisul mondial, iar GSP.ro reamintește mai jos câteva exemple celebre.
1. Simona Halep și și „plot twist-ul” din finala de la Roland Garros 2017
Dacă ar fi un film, meciul Halep - Ostapenko din finala de la Roland Garros din 2017 ar conține fără dubii un plot twist.
10 iunie 2017, Paris. Plină ochi, înțesată și cu sute de români, arena „Philippe Chatrier” era pregătită pentru primul triumf al Simonei Halep într-un turneu de Mare Șlem. Adversara? Imprevizibila Jelena Ostapenko, specializată, printre altele, în forehand-uri năprasnice și ruletă rusească.
Experiența superioară a Simonei, aflată încă la începutul partneriatului cu Darren Cahill, o credita pe româncă favorită certă înaintea finalei. Iar calculele hârtei au fost respectate în bună măsură timp de un set și jumătate și un fragment scurt din setul decisiv.
Simona a condus atunci cu 6-4 și 3-0 și a irosit trei mingi de break prin care s-ar fi distanțat la 4-0. A fost, probabil, game-ul care a cântărit cel mai mult în economia finalei. Cele trei mingi de break salvate de Ostapenko în niște momente în care Halep a ezitat să apese hotărât pe trăgaci au remontat-o pe letonă, care și-a reclădit cu minuțiozitate revenirea în meci.
- Halep, Ostapenko și gândurile lor, în timpul unui changeover din finală. foto: Getty Images
Simona a mai beneficiat de alte șanse și în setul trei. A avut 3-1 și serviciul, dar jocul ei s-a dezintegrat din acel moment. Intrată, cel mai probabil, într-o spirală a emoțiilor și a regretelor, Halep n-a mai punctat deloc pe tabelă. 3-6 în decisiv și o amintire care încă doare, deși sorții aveau să-i zâmbească compatrioatei noastre fix un an mai târziu.
„Acum am realizat mai clar ce puteam sa fac. Norocul a fost de partea ei la niște linii, iar acele lovituri m-au demoralizat”, explica amar Simona la conferința de presă de după meci
2. Roger Federer: Gone in 60 seconds
Finala de la Wimbledon de anul trecut, catalogată drept una dintre cele mai bune din istoria turneului londonez, a consemnat o răsturnare de situație frapantă, o cădere complet nebănuită a marelui campion elvețian.
După ce revenise de la 1-2 la seturi, Federer, 38 de ani fără o lună la acel moment, găsise resurse nebănuite și reușise să întorcă soarta finalei în favoarea sa. În acel decisiv-roller-coaster, pe care sârbul l-a câștigat până la urmă la tie-break (13-12), Federer a condus cu 8-7 și 40-15. Pe propriul serviciu!
În câte situații din 100 ar fi închis Federer meciul cu un as? Probabil că în 99. Doar că ceva în mintea elvețianului, aflat la doar un punct distanță de al 21-lea Grand Slam din carieră, s-a blocat în acele 60 de secunde funeste.
- Un forehand greșit calibrat și se face 40-30;
- O venire la fileu total neinspirată, iar Djokovic egalează la 40 și salvează și a doua minge de meci.
Federer, maestrul venirilor la fileu și al voleurilor, a atacat precipitat, mult prea scurt, și n-a putut decât să privească passing-ul chirurgical al sârbului. Egalitate, rebreak și o oportunitate rarisimă care s-a prăbușit precum un joc de domino.
3. Rafael Nadal între „King of Clay” și „King of Choke”
Considerat de numeroase voci cel mai redutabil jucător din circuit din punct de vedere mental, Rafael Nadal, actualul număr doi mondial și cel mai bun jucător pe zgură din toate timpurile, a avut și el momente în care a cedat sub presiune.
Iar cele mai cunoscute episoade sunt chiar cele care l-au privat de ipostaza de a avea 21 de turnee de Mare Șlem și a-l depăși pe Federer în bătălia pentru „GOAT”. Unde altundeva se puteau întâmpla dacă nu în Australia, la cel mai slab Slam al spaniolului?
„Sunt multe înfrângeri care dor, dar pentru mine cea mai dureroasă a fost cea contra lui Djokovic, din finala de la Australian Open din 2012”, spunea Toni, unchiul și fostul antrenor al lui Nadal, într-un interviu acordat acum câțiva ani.
- Finala de la Melbourne din urmă cu opt ani, pierdută în fața lui Djokovic după 5 ore și 53 de minute (cea mai lungă finală din istorie), îl va urmări, probabil, toată cariera pe spaniol
- Salvat de ploaie într-un moment în care Djokovic domina autoritar meciul, o cu totul altă versiune a lui Nadal după revenirea de la vestiare a fost aproape să tranșeze meciul în favoarea sa.
Spaniolul a condus cu 4-2 în setul cinci, a avut serviciul, dar a greșit ușor un backhand la scorul de 30-15. În loc de 40-15, s-a făcut 30-30, iar de acolo totul s-a năruit pentru iberic, într-unul din puținele momente ale carierei în care a părut că a clacat mental. Sârbul a recuperat și s-a impus cu 7-5, într-un alt meci clasic al ultimilor ani.
- 5 ore și 53 de minute de luptă crâncenă în arșița australiană și două stări de spirit relevante la final. foto: Getty Images
Cinci ani mai târziu, istoria avea să se repete pentru Nadal. Tot cu un deznodământ dezavantajos, tot la Melbourne, însă împotriva lui Roger Federer. În 2017, cei doi veneau în Australia după o pauză considerabilă cauzată de accidentări. Nadal, favorit 9, și Federer, favorit 17, au trecut peste orice pronostic pesimist și au ajuns să se înfrunte din nou în ultimul act de la Antipozi, la 8 ani de la finala jucată de cei doi în 2009.
Fără să fie neapărat în cele mai bune perioade ale lor, Nadal și Federer au oferit o finală plină de suspans, în care spaniolul a scăpat victoria printre degete. Deși a condus cu 3-1 în decisiv, Rafa a intrat inexplicabl în probabil cea mai proastă perioadă de joc din toată cariera. Nu a mai câștigat nici măcar un game, cedând cu 3-6 și ratând șansa de a pune din nou mâna pe un Slam, după o pauză de aproape 4 ani.
- Un Nadal parcă mai abătut decât niciodată îl felicită pe Federer la fileu. foto: Getty/Images
Deși mulți au echivalat acel eșec cu ieșirea lui definitivă din scenă, Nadal a depășit momentul și a câștigat de atunci nu mai puțin de 5 turnee de Mare Șlem.
{{text}}