Sporturi   •   Baschet   •   OFERTĂ

Michael Jordan, refuz incredibil » Putea obține 100 de milioane de euro pentru două ore, dar a spus NU!

+33 Foto
Michael Jordan, fost star în NBA // sursă foto: Guliver/gettyimages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 01 mai 2020

Michael Jordan (57 de ani), fostul mare jucător de baschet din NBA, ar fi refuzat să participe la un eveniment de 2 ore, apariție în schimbul căreia ar fi primit 100 de milioane de dolari.

Dezvăluirea a fost făcută de fostul agent al lui Jordan, David Falk, care a descris cât de pretențios era superstarul american atunci când venea vorba de proiectele care îi erau propuse.

„I-am propus acum trei ani o înțelegere care i-ar fi adus 100 de milioane de euro. Tot ce ar fi avut de făcut, în afară de a-și oferi numele, era să apară timp de două ore pentru a anunța acordul, iar el a refuzat”, a spus Falk în cadrul emisiunii „Boomer and Gio”, conform CNN.

Documentarul despre Michael Jordan a adunat audiențe record


Recent, Michael Jordan a ajuns în atenția publicului după ce documentarul său, „The Last Dance”, a fost lansat. Acesta spune povestea ultimului titlu cucerit de formația din Chicago.

Primele două episoade au adunat în SUA o audiență de peste 6,1 milioane de oameni, făcând din producție cel mai vizionat documentar difuzat de ESPN.

GALERIE FOTO. Cadre inedite din întreaga lume, în plină pandemie de COVID-19


VIDEO. #sportacasă. Cele mai bune exerciții fizice pentru acasă. Vedetele din sport îi învață pe fani cum să facă mișcare în izolare

Citește mai multe știri despre baschet:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.