Liga 1

Acord inedit la Craiova » De ce nu le-au fost salariile micșorate oltenilor: „Au avut două propuneri”

+54 Foto
Universitatea Craiova se află la 4 lungimi în spatele liderului CFR Cluj în Liga 1

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Friday, 01 May 2020

Mihai Rotaru, finanțatorul Universității Craiova, a dezvăluit că fotbaliștilor de la clubul oltean le-au fost prezentate două opțiuni de micșorare a salariilor în contextul pandemiei de COVID-19.

Craiova a rămas unul dintre puținele cluburi din Liga 1 care nu a recurs la înjumătățirea salariilor sau la trecerea jucătorilor în șomaj tehnic. Totuși, nici fotbaliștii Craiovei nu scapă de efectele financiare nefaste ale pandemiei. 

Mihai Rotaru a dezvăluit că jucătorii Universității ar fi putut avea salariile înjumătățite timp de 4 luni, însă aceștia au preferat o altă variantă prin care clubul să economisească fonduri.

„Am încercat să găsim o soluţie, împreună cu jucătorii, ca să nu le afectăm veniturile lunare. Au avut două propuneri din partea noastră, una ca timp de patru luni să le reducem salariile cu 50%, dar ar fi urmat să îşi recupereze aceşti bani în luna aprilie a anului viitor şi a doua să nu le plătim salariile în luna iunie şi în luna noiembrie, dar cu recuperare în aprilie 2021. 99% au ales varianta a doua, au preferat să nu încaseze două luni de zile”, a spus Mihai Rotaru pentru Telekom Sport.

Rotaru prevede o criză economică

Patronul formației de pe locul 3 din play-off-ul Ligii 1 prevede urmări serioase ale pandemiei de coronavirus: „Cu siguranţă vom avea o criză economică. Cât de mare sau cât de mică, vom vedea. Acum depinde foarte mult de instituţiile financiare câţi bani vor pompa în piaţă”, a spus acesta.

GALERIE FOTO. Cadre inedite din București, în plină pandemie de COVID-19

VIDEO. Fanii au decis: ECHIPA DECENIULUI din Liga 1

Citește mai multe știri despre Universitatea Craiova:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.