Găzduite atunci de „Sportul”, textele care apar mai jos în GSP propun azi o dezbatere inedită: cît s-a schimbat comportamentul și felul de a gîndi al eroilor zilei și cum s-a modificat presa sportivă?
- GSP publică în premieră pe site o analiză apărută în decembrie 2013, exclusiv în paginile ziarului. Articolul este semnat de Gabriel Berceanu, pe atunci jurnalist GSP;
Dincolo de prejudecata nostalgică, „erau alte vremuri, alţi oameni, alt fotbal”, cu argumentele și contraargumentele ei, aerul acelor ani se poate transforma într-o oglindă constructivă. În paginile singurului ziar de sport, interviurile cu personaje din fotbal erau rare.
Le întîlneai cu precădere în pauza de iarnă a Diviziei A, aproape de Sărbători. Ocupau mult mai puţin spaţiu editorial și, povestesc mai vîrstnicii, erau “rotunjite” în redacţie pentru “o formă cît mai literară”. Readucem astăzi cele mai interesante fragmente din cîteva interviuri, modificînd doar grafica și adăugînd intertitluri.
1. Anonimatul lui Aurel Beldeanu
Cu 4 ani înainte să ajungă la Craiova și să producă alături de olteni marile performanţe, Aurel Beldeanu apărea în presa sportivă sub titlul „Beldeanu în luptă cu... anonimatul”, deși avea doar 20 de ani! Mircea M. Ionescu îl intervieva pe 17 ianuarie 1972 pe mijlocașul aflat la al treilea sezon pentru Progresul București, la acea vreme divizionară B.
- Cum explici, Aurel Beldeanu, anonimatul care te-a înghițit în ultimul timp?
- Asta e soarta celor din Divizia B! Altfel ești privit aici. Altfel te privește presa, altfel te privesc specialiștii. Mai bine zis, nu prea te privesc.
- Am auzit spunîndu-se că ai devenit mai comod în pregătiri.
- Gurile rele spun multe! Ca să fiu sincer însă, cum mi-e felul, trebuie să recunosc că există ceva adevăr în treaba asta. Credeam că în Divizia B e mult mai ușor, că poți juca din experiență. Dar e mult mai greu decît mi-am închipuit. Mai ales că în unele orașe, la Pașcani, Galați și Constanța, nici n-am apucat să ating bine mingea și s-au repezit cîte doi la mine luîndu-mă pe sus.
Beldeanu și eterna problemă cu intrarea în local
- Dacă admiți că ai fost, oricum, mai comod decît te știam, înseamnă că specialiștii și presa au circumstanțe.
- Haideți să fim sinceri! Eram în lotul național de tineret. Eu, Kassai și Dudu Georgescu. Am retrogradat și automat s-a dus lotul de tineret!
- Am mai auzit vorbindu-se că te-ai împrietenit cu paharul!
- Nu-i adevărat! E de ajuns să intri într-un local să bei un Pepsi, ca să zică toată lumea că ai făcut un chef de pomină. Și dacă eu zic că nu-i adevărat, nu mă crede nimeni.
14 sezoaneîn prima ligă avea să mai bifeze Beldeanu de la acest interviu, 4 la Reșița, 9 la Craiova și unul la Rm. Vîlcea, adunînd 19 selecții la “naționala” mare
2. Cum „fura” Voicilă din Mârzănești de la Beckenbauer
Atacant ajuns la echipa naţională din postura de jucător în Divizia B, la 24 de ani!, Florea Voicilă a fost un talent care putea fi fructificat mai mult. Pe 1 februarie 1979, Ioan Chirilă îl intervievează pe Voicilă cu ocazia convocării la prima reprezentativă. Vîrful de 25 de ani, în prezent retras în Teleormanul natal, e mai mult decît pitoresc!
- Cum te simți în lot, Voicilă?
- N-am venit chiar direct de la Mîrzănești. Probabil eu sînt de vină pentru faptul că s-a cam uitat că am fost și în lotul echipei de tineret, acum trei ani, la Salonic.
- Cum se face că mulți colegi de lot îți apreciază tehnica, deși ai jucat multă vreme la Recolta din Mîrzănești?
- Astăzi, datorită televiziunii, copiii de la țară sînt avantajați, într-un fel. Ei învață direct de la Beckenbauer, de la Bettega, de la Gerd Muller. Iar repetițiile încep după numai cîteva minute pentru că între momentul predării și cel al practicii nu e decît drumul pe care-l străbați ca să ajungi la cîmpul de joc. La țară nu e cu intrare, nu e cu tramvaie, așa că ai timp berechet.
- Se știe că ai trecut pe la Rapid.
- E adevărat, am trecut. Asta s-a întîmplat în vara lui ‘71. Din vară pînă în noiembrie. Dar am plecat.
- De ce?
- Am plecat, cu toate că Rapidul este echipa pe care o iubesc cel mai mult. Am părăsit-o pentru că nu jucam. Am prins 15 minute la Bacău și 22 de minute la Brașov. Atunci mi-am zis: „Floreo, aici nu-i de tine, hai acasă!”.
Voicilă, lecții „online” cu Oblemenco
- S-ar spune că șutul tău face impresie chiar la lot, mai ales pentru că e la fel de puternic cu ambele picioare. Cum ai ajuns aici?
- Aici nu-s secrete. De cînd mă știu, am rămas cu portarii cam o jumătate de oră sau mai mult după meci. Portarilor le place să dai tare, de la distanță.
- Cine te-a învățat să dai tare?
- Un portar, nea Gigi Dungu, și, bineînțeles, cei de la televizor, Kennedy Oblemenco.
- Ești un ambițios, Voicilă?
- Uneori mă și sperii.
- De ce?
- Pentru că am crescut greu, fără părinți, lîngă niște oameni tare buni, cărora le datorez totul și la care mă duc cel puțin dată pe săptămînă, mai ales cînd tatăl meu de-al doilea, care adevărat tată, a rămas singur.
- Am auzit că, în timp ce erai la Poiană, ți s-a născut un copilaș.
- Așa e, îl cheamă Dan Narcis Voicilă...
- Ce-l faci?
- Nici portar, nici crainic. Să fie sănătos și cu “11” pe spate.
2. Moș Gerilă Mircea Lucescu
Sub titlul „Tricolorii noștri, în pragul noului an”, Marius Popescu semna pe 27 decembrie 1970 un material în care aduna reacţii de Sărbători ale internaţionalilor români. Printre ei, îl descoperim pe Mircea Lucescu, la 25 de ani, fotbalist la Dinamo. Și pe Luce jr, care avea un an și 10 luni!
...Cu Mircea Lucescu am început discuţia în clipa cînd tocmai revenea de la rolul de Moș Gerilă la cel obișnuit, de tată
- Sînt încălzit și transpirat, tocmai mi-am dat jos barba și pletele albe, și căciula, și mantaua personajului atît de așteptat de Răzvan al meu.
- Și ce i-a adus Moș Gerilă lui Răzvan?
- Multe. Dintre toate, se pare că o maxi-mașină - care transportă alte cinci mașinuțe mai mici, o salvare, o mașină a miliției, una de pompieri și încă două pe care nu le mai știu ce profil au - l-a vrăjit de tot.
- Dar ție ce ți-a adus Moș Gerilă?
- În afara... bărbii, mi-a adus gînduri și speranțe. Speranțe că anul ce vine se va termina, poate, la fel de bine cum a început anul care trece.
2 titluride campion al României și o Cupă cucerise Mircea Lucescu, pînă la 25 de ani, cu Dinamo
3. Puștiul Mulțescu: „Vreau la facultate, dar fac orice pentru fotbal”
În decembrie ‘71, profitînd de pauza de iarnă a Diviziei A, „Sportul” a abordat trei revelaţii ale Jiului Petroșani. „Cei trei muschetari lansaţi chiar în toiul aprigei bătălii, de care nimeni nu auzise și care apar peste noapte în prima echipă a minerilor”, erau Dumitru Stoian, Cristian Făgaș și... Gheorghe Mulţescu! Iată declaraţiile ultimului:
„Pe mine mă cheamă Gh. Mulţescu. Am 20 de ani și joc pe post de atacant. Am fost crescut la Steaua, la copii, și primul meu antrenor a fost Tiberiu Bone. Am jucat apoi alături de Sameș, Aelenei, în echipa de tineretrezerve, iar acum am fost adus de «nea Genu», antrenorul Eugen Iordache, la Jiul”
„Am terminat liceul și vreau să intru la facultate. Mă simt bine aici, în Valea Jiului, mai ales că i-am regăsit pe jucătorii mai vechi de la Steaua, Suciu, Gligore. Aș vrea să fiu cît mai util noii mele familii”
„Desigur, mai am multe de făcut ca să ajung un fotbalist bun. Nu am încă viteză de reacţie și nici prea multă forţă. Dar, cu timpul, voi rezolva și problemele astea, pentru că îmi place atît de mult fotbalul încît sînt în stare să fac orice pentru el”
8 sezoanea petrecut Mulțescu la Jiul, ajungînd în 1979 la Dinamo, echipa la care avea să se afirme
{{text}}