International   •   Campionate   •   SUA

Joe Biden, contracandidatul lui Donald Trump, forțează federația să plătească femeile la fel ca bărbații: „Altfel, puteți să vă duceți în altă parte când voi fi președinte”

Megan Rapinoe. foto: Guliver/Getty Images

Articol de Theodor Jumătate   —  duminică, 03 mai 2020

SUA. După ce un judecător a respins cererea ca fotbalistele americane să fie plătite la fel ca membrii naționalei masculine, Joe Biden, contracandidatul lui Donald Trump, a transmis un mesaj federației.

„Plată egală, acum! Altfel, când voi fi președinte, puteți să vă duceți în altă parte pentru finanțarea Cupei Mondiale”. 

Zilele trecute, judecătorul Gary Klausner a refuzat deschiderea unui proces, respingând cererea făcută de jucătoarele naționalei americane, de a fi plătite la fel ca membrii selecționatei masculine. 

Totuși, luna viitoare va loc un proces, din cauza tratamentului incorect asupra cheltuielilor de călătorie, cazare și îngrijire medicală a fotbalistelor.


Joe Biden candidează împotriva lui Donald Trump

Megan Rapinoe și colegele sale au un susținător important. Politicianul democrat Joe Biden, 78 de ani, vicepreședinte al Statelor Unite în perioada 2009-2017 și candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie. Împotriva actualului președinte, Donald Trump.

  • Joe Biden. foto: Guliver/Getty Images

CM 2026 în pericol cu Biden? 


Biden a transmis două mesaje pe Twitter. Unul de sprijin, pentru jucătoare: "Nu renunțați la luptă. Nu s-a terminat încă". Și al doilea pentru federația americană. 

Pe care o forțează să ia măsuri imediat, amenințând-o: "Plată egală, acum! Altfel, când voi fi președinte, puteți să vă duceți în altă parte pentru finanțarea Cupei Mondiale". Aluzie la CM 2026, pe care SUA o organizează împreună cu Mexic și Canada.

"Nu ne vom opri niciodată în această luptă pentru egalitate" - Megan Rapinoe, căpitanul naționalei feminine americane 

"Suntem șocate și dezamăgite de această decizie, am văzut că sunt obstacole uriașe, dar nu vom renunța. Vrem să ne asigurăm că femeile nu vor fi privite altfel din cauza genului" - Molly Levinson, ofițer de presă al naționalei feminine americane

VIDEO. Episodul oribil trăit de Teo Meluță când avea 11 ani + Dezamăgirea trăită după declarațiile lui Becali

Citește și alte știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.