Liga 1

FCSB. Gigi Becali, contrazis din interiorul clubului: „E la final de contract! E liber să plece”

Gigi Becali spune că Planic nu poate pleca liber de contract

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 04 mai 2020

Fundașul sârb Bogdan Planic (28 de ani) se află într-o situație complicată la FCSB. Impresarul lui spune că acesta va fi liber de contract la vară, în timp ce Gigi Becali e de părere că acesta mai are un an din înțelegerea cu echipa roș-albastră.

Helmtuh Duckadam, președintele de imagine al FCSB, a vorbit despre Bogdan Planic și spune câ sârbul va pleca la vară, liber de contract, în ciuda a ceea ce spune Gigi Becali, și că e dorit de cluburi care-i dau un salariu mai mare decât cel actual.

„Planic ăsta e la final de contract. Din câte am ințeles n-a mai vrut să facă prelungire de contract. Deci e liber sa plece. Nu am cum să mă dezic de cineva care urmează să plece. A jucat 3 ani de zile la noi. Planic e un jucător care mie mi-a plăcut foarte mult. Probabil că merge la o echipă unde o să aibă un salariu dublu sau triplu! Nu cred că trebuie să-i plângem de milă lui Planic”, a declarat Helmuth Duckadam la Antena Sport.

Planic, situație complicată la FCSB

Situația contractuală a sârbului este una complicată. Gigi Becali și Valeriu Argăseală susțineau, la începutul anului, că Planic mai era sub contract cu FCSB până la 30 iunie 2021. Fotbalistul și impresarul lui pretindeau că acordul se încheia în vara asta. 

Era vorba despre o clauză care permitea prelungirea cu încă un an. Agentul și jucătorul se bazau pe faptul că ar fi putut demonta ușor clauza aceasta într-un proces la FIFA, deci Bogdan ar fi devenit liber, capabil să semneze cu oricare club interesat de serviciile lui. Fotbalistul a refuzat înjumătățirea salariului de 15.000 de euro, iar Gigi Becali a decis ca el să intre în șomaj tehnic.

91 de meciuria strâns Planic în tricoul FCSB, în toate competițiile. A marcat un gol și a dat trei pase decisive

Planic nu duce lipsă de oferte

Sârbul va părăsi gruparea roș-albastră mai mult ca sigur. Acesta se află „la cuțite” cu finanțatorul FCSB, Gigi Becali, care l-a băgat pe fundaș în șomaj tehnic, după ce Planic nu a acceptat înjumătățirea salariului. Zilele trecute, agentul sârbului a vorbit pentru GSP.RO în legătură cu acest subiect: „Eu nu fac afaceri cu Mihai Rotaru (n.r. patronul Craiovei)! Vă rog mult să nu mai scrieți despre transferul lui Planici la Craiova, să nu mai luați în serios subiectul acesta!”, a fost mesajul tranșant al lui Milojkovic.

VIDEO. Mai multe echipe au reluat pregătirile » Doar FCSB plătește!

Citește mai multe știri despre FCSB: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.