Alexandru Cherecheș, 23 de ani, așteaptă acasă, în autoizolare, un transfer la Dinamo. Fundașul stânga de la ASU Poli e unul dintre oamenii de bază ai bănățenilor, o formație care are cea mai bună defensivă din campionat.
”Câinii” au nimerit-o și cu ultimul jucător adus din Banat, e vorba despre Deian Sorescu, devenit om de bază în formația alb-roșie.
- Salut, Alex! Cum ești?
- Pe acasă, mă cam plictisesc. Nu prea mai am ce să fac. M-am tot antrenat. Mă bucur în sfârșit să aud că se reiau antrenamentele. Zvonuri erau, iată că acum e ceva concret. Sper să meargă totul bine și să revenim la antrenamente.
- O veste bună cea cu antrenamentele, apoi încă una legată de Dinamo...
- Am văzut și eu că se interesează de mine. Mă bucur, Dinamo e un club important, ar fi un plus în cariera mea. Orice club important s-ar interesa de mine mi-ar da încredere. Mai am o lună de contract cu Poli și cred că din vară, împreună cu agentul meu, Bogdan Apostu, vom lua cea mai bună decizie. Pentru că o vom lua împreună.
- Dinamo sună bine pentru tine, nu?
- Evident! Toată lumea știe ce înseamnă Dinamo pentru fotbalul românesc. E o rampă de lansare imensă. Plus că pentru mine, la 23 de ani, nu contează foarte mult partea financiară. Ok, nu e de neglijat. Dar pasul în Liga 1 cred că e mai important acum. Am vârsta ideală, ar fi un plus extraordinar pentru cariera mea.
- Ești fan Dinamo sau..
- Îmi place Dinamo, nu-s ipocrit să spun că am ținut cu ei de mic. N-am o echipă favorită în România. Îmi place doar Barcelona. Urmăresc meciurile lui Dinamo, mai ales că acolo joacă prietenul meu Deian Sorescu. Urmăresc și meciurile Stelei. Mă uit la fotbal în general.
- Poate Deian a pus o vorbă bună pentru tine...
- Mă gândesc că a pus și el o vorbă bună. Sper! Doar suntem prieteni. Dar sper că pentru mine au vorbit și evoluțiile.
- Suporterii lui Dinamo sunt pretențioși, te temi?
- Nu, de ce? Va fi o provocare pentru mine să joc pentru Dinamo, în cazul în care transferul se face. Sunt obișnuit cu suporterii pătimași. Și cei timișoreni sunt la fel, tot o galerie frumoasă, pretențioasă. Sunt obișnuit cu presiunea.
12 goluria primit ASU Poli în acest sezon, cea mai bună defensivă din Liga a 2-a
"Cluburile se vor axa tot mai mult pe jucătorii tineri. Suntem mulți tineri talentați, dornici de afirmare. Iar după această pandemie, cred că resursele financiare nu mai trebuie risipite"
Alex Cherecheș, fundaș stânga ASU Poli
"Dat fiind că voi fi liber de contract, sper să am mai multe oferte. Să am de unde alege, iar împreună cu agentul meu să iau cea mai bună decizie"
Alex Cherecheș, fundaș stânga ASU Poli
"Am discutat și cu alte echipe"
Agentul lui Alex Cherecheș, Bogdan Apostu, a fost contactat de GSP pentru a vorbi despre o mutare a fundașului la Dinamo: "E un jucător care poate face pasul în Liga 1, după tot ce a arătat în ultimii 2 ani în Liga a 2-a. Așa cum am zis și despre Velisar anul trecut, când nu-l știa nimeni, și Alex poate fi un fotbalist foarte bun. E o criză profundă de fundași stânga români. Deocamdată e prematur să discutăm despre o echipă sau alta, sincer am discutat și cu alte echipe din Liga 1 despre el, însă o decizie vom lua abia după ce se va relua competiția și perioada de mercato va intra pe un făgaș normal".
{{text}}