Fotbal   •   Liga 1   •   CORONAVIRUS

Viorel Moldovan, ironii în serie după anunțul reluării antrenamentelor: „Voiam în Maldive, fiecare cu insula lui. Eu zic să îi dăm viteză direct, fără pregătire”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 04 mai 2020

Viorel Moldovan (47 de ani), antrenorul Chindiei Târgoviște, nu e de acord cu reluarea Ligii 1.

Liga Profesionistă de Fotbal a întocmit un protocol prin care reglementează reluarea antrenamentelor începând cu data de 15 mai. Moldovan crede că lucrurile sunt pripite și că formația lui va avea probleme în a respecta toate cerințele. 

Moldovan: „Ne batem joc de fotbaliști”

„Nu sunt atât de optimist. E foarte bine să reiei antrenamentele, dar nu pe repede-înainte. Am mai văzut și eu ce declarații dau unii, că ne ajung 3 săptămâni. Eu unul zic să îi dăm direct, pe viteză. Ne batem joc de jucători. Jucăm doar să jucăm. Din punctul meu de vedere e complet compromis sezonul. Nu va mai fi ce a fost, dar trebuie să jucăm. Asta e”, a declarat Viorel Moldovan la Fotbal Club, pe Digi Sport.


Viorel Moldovan: „Voiam în Maldive, fiecare cu insula lui”

Viorel Moldovan dorește un campionat cu 20 de echipe sezonul următor și ironizează ideea de a continua Liga 1 în Antalya. 

„Eu am spus-o. Trebuia să se ia în calcul clasamentul după sezonul regulat. Fără retrogradări, să promoveze 4 echipe din Liga 2. Când văd o grămadă de protocoale, sunt foarte greu de aplicat. Eu nu pot să respir când îmi pun mască, dar cum să joace un jucător?! Uneori mă pufnește râsul, dar e ok. Mai era varianta aia cu Antalya. Mie mi-ar fi plăcut în Maldive, Mauritius. Am fi jucat pe insule, am fi avut fiecare insula lui, insula Dinamo cu insula Chindia, insula Craiova cu FCSB”, a spus Viorel Moldovan. 


VIDEO / Reîncepe Liga 1 » Echipele se pot antrena în grupuri începând cu 15 mai

Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.