Fotbal   •   Liga 1   •   CORONAVIRUS

COVID-19. Scenariul care poate bloca Liga 1 sau orice altă competiție: „În cazul ăsta, campionatul e compromis”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 05 mai 2020

Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, a susținut azi o conferință de presă în care a oferit detalii suplimentare despre cum ser vor relua antrenamentele după 15 mai, când România va ieși din starea de urgență.

Oficialul a vorbit și despre ce se va întâmpla cu Liga 1 sau cu o altă competiție în cazul în care un sportiv sau unul dintre oamenii din staff va fi depistat pozitiv cu noul coronavirus.

„Diferă dacă un sportiv este depistat în cantonament sau în perioada competiţiei. În perioada de cantonament sunt spaţii special amenajate unde acel sportiv poate fi izolat, urmând ca după aceea să treacă prin procedurile recomandate de medici. Ceilalţi sportivi vor avea şi ei un regim special în sensul testării.

În cazul în care e depistat în perioada unei competiții, în opinia mea, cred că acel campionat este compromis. Pentru că echipele interacționează între ele. Cel puţin două echipe, dacă nu mai multe vor trebui carantinate. Practic toate procedurile acestea vor compromite această competiţie. Tocmai de aceea avem măsuri atât de ferme şi bine definite”, a declarat azi ministrul Ionuț Stroe.


VIDEO. Fotbaliștii din Liga 1 intră de azi în izolare totală

 Citește mai multe știri despre Liga 1: 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.