Thibaut Courtois (27 de ani), portarul lui Real Madrid, a declarat că eventuala suspendare definitivă a campionatului spaniol și acordarea titlului marii rivale Barcelona ar fi nedrepte.
Înainte de suspendarea La Liga, cauzată de pandemia de COVID-19, Barcelona ocupa prima poziție în campionat, la 2 lungimi distanță de formația lui Courtois, Real Madrid. Totuși, „galacticii” au avantajul meciurilor directe față de rivali (o victorie, 2-0, și un egal, 0-0), fapt care îl face pe Courtois să fie sigur: Barcelona nu merită un titlu prematur!
Thibaut Courtois: „Am demonstrat că suntem o echipă mai bună”
„Suntem la doar două puncte distanță de Barcelona și în cursa pentru câștigarea titlului, astfel că am avea un mare ghinion dacă sezonul ar fi anulat”, a declarat Courtois într-un interviu acordat unei televiziuni belgiene, citat de AS.
„Dacă s-ar decide ca Barcelona să fie campioană, nu cred că ar fi corect. Am făcut un egal și i-am învins în celălalt meci din acest sezon. Am demonstrat că suntem echipa mai bună”, a precizat belgianul.
Liverpool și Premier League, poveste diferită
Portarul echipei „blanco” a făcut o paranteză și a vorbit despre situația din Premier League, unde Liverpool are 25 de puncte avans cu 9 etape înainte de finalul de sezon. Clasamentul din Anglia poate fi văzut AICI.
„Când vine vorba despre Liverpool și Premier League, acolo situația este diferită - aș putea înțelege asta (n.r. să le fie acordat titlul), pentru că au un avans de nu știu câte puncte”, a punctat Courtois.
„Sezonul ar trebui încheiat pe teren”, spune Courtois
Portarul adus de Real Madrid în vara anului 2018 își dorește ca sezonul să fie încheiat pe teren, dar este conștient că fotbalul poate fi reluat doar dacă condițiile sunt potrivite.
„Cred că ar trebui să încheiem sezonul, dar bineînțeles că siguranța este cel mai important lucru. Trebuie să observăm măsurile de protecție și să fim 100% siguri înainte de a relua competițiile, pentru că poți să te infectezi chiar dacă nu prezinți simptome”, a spus Courtois.
„Așa că trebuie să fii atent cu cine intri în contact. Ce se întâmplă dacă există un jucător infectat la altă echipă? Acestea sunt lucruri de avut în vedere, dar mi-ar plăcea la nebunie să încheiem sezonul”, a concluzionat fotbalistul lui Real Madrid.
48 de milioane de eurovalorează Thibaut Courtois, conform Transfermarkt. 35 de milioane de euro i-a plătit Real Madrid lui Chelsea în schimbul portarului
16 goluria încasat Courtois în acest sezon de La Liga, în 24 de meciuri. Niciunul împotriva rivalelor Atletico și Barcelona, în 4 meciuri!
{{text}}