Liga 1

EXCLUSIV Refuză să revină la Dinamo: „Țin legătura, le urez tot binele, dar nu mai vreau”

Articol de Eduard Apostol  —  miercuri, 06 mai 2020

Liviu Bătineanu, fostul medic al lui Dinamo, nu vrea să revină în fotbalul românesc.

Era cel mai vechi om din echipă și din club în momentul în care a părăsit Dinamo, vara trecută. Doctorul Liviu Bătineanu sosise în 2002 la gruparea din Ștefan cel Mare, alături de „lotul Nețoiu” de la Universitatea Craiova, însă situația care a degenerat după ce Eugen Neagoe era să moară pe banca tehnică la meciul Dinamo - Craiova (0-2) de pe Național Arena l-a determinat să facă un pas în spate. După acuzele lui Florin Prunea, care a spus public că „Dochi” ține legătura cu Mircea Rednic, fostul tehnician al roș-albilor, și ca urmare a altor animozități interne, medicul și-a dat demisia. 

Doctorul Bătineanu nu vrea înapoi la Dinamo 

„Eu nu vreau să fac rău echipei. Dacă se consideră că din cauza mea, sunt rezultatele astea... OK, am plecat. Eu vorbesc cu absolut toată lumea, la orice oră. Lumea care mă cunoaște, știe cum sunt, așa că îmi văd de treaba mea”, a spus Bătineanu, la plecare.

Între timp, olteanul și-a văzut de munca la cabinetul său, iar cei de la Dinamo i-au mai solicitat sprijinul cu diverse ocazii. Cum Prunea e pe picior de plecare, ceilalți oficiali ai grupării au vrut să-l readucă pe doctor la echipă. Doar că Bătineanu refuză să mai aibă vreo implicare directă în fotbal sau la formația din Ștefan cel Mare. 

„Toată lumea știe că Dinamo București este echipa mea, mai ales după ce-am lucrat vreme de 17 ani acolo. Mai țin legătura cu oamenii de acolo, vorbim când e cazul, despre una, despre alta, însă nu vreau să mă mai întorc în fotbalul românesc. Tot binele din lume pentru Dinamo și pentru dinamoviști”
- Liviu Bătineanu

VIDEO / Răzvan Burleanu a vorbit despre reluarea antrenamentelor de către echipele de fotbal

FOTO / Cum arată Bucureștiul în izolare

Citește și alte știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.