În plină pandemie de coronavirus și cu multe probleme financiare pentru toate echipele din Liga 1, Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj a fost de acord să renunțe la tot salariul său pe luna aprilie.
Decizia a venit într-un moment important pentru club, acela de a nu avea niciun fel de probleme financiare în ceea ce privește obținerea licenței pentru sezonul viitor. Cum toți cei cu datorii au fost de acord cu eșalonarea restanțelor, Petrescu, alături de întreg staff-ul său au decis că e mai bine să renunțe la banii pe aprilie pe care-i aveau de primit de la CFR Cluj.
1,1 milioane de euroa fost profitul înregistrat de clubul din Gruia pe parcursul lui 2019
Și-au amânat și primirea bonusurilor
Petrescu și cei din staff au fost de acord cu propunerea conducerii din Gruia ca toate bonusurile și primele pe care le aveau de primit să le încaseze până la 25 iunie.
În altă ordine de idei, conform oficialilor din Gruia, "Dan Petrescu este și va fi antrenorul echipei pentru încă minim 2 ani de zile. În această perioadă grea a fost alături de conducerea clubului și a colaborat cu ea pentru bunul mers al echipei noastre, așa cum a făcut-o mereu de când este la CFR. Singurul lucru pe care Dan Petrescu l-a confiscat în România în ultimii ani este performanța", se arată într-un comunicat emis în cursul zilei de astăzi.
40.000 de euroeste salariul lunar pe care Dan Petrescu îl primește la CFR Cluj, cel mai mare pe care un antrenor în are în Liga 1
În 2019, 11 milioane au mers la angajaţi
Mai bine de jumătate din banii încasați de CFR anul trecut au ajuns în conturile jucătorilor, ale antrenorilor şi ale celorlalţi angajaţi, sub formă de salarii şi prime de obiectiv. Cele 11 milioane de euro plătite de campioană angajaţilor reprezintă 60% din totalul cheltuielilor pe anul trecut. Comparativ, la FCSB, remuneraţia tuturor celor din personal a însemnat 50%.
{{text}}