Ai pierdut cele mai importante subiecte din ultimele 24 de ore? Aici este locul în care te poți pune la punct cu actualitatea sportivă în doar câteva minute. GSP.RO îți oferă la finalul fiecărei zile 5 știri pe care n-ar fi trebuit să le ratezi.
1. Cristiano Bergodi, noul antrenor al Craiovei
Cristiano Bergodi (55 de ani) e, în mod oficial, noul antrenor al Craiovei. Italianul îl înlocuiește la cârma echipei din Bănie pe Corneliu Papură, care și-a dat demisia săptămâna trecută.
Simbolul lui Lazio, echipă pentru care a jucat 7 ani de zile, a semnat cu CSU un contract valabil până în data de 30 iunie 2021. Tehnicianul va avea un salariu de 10.000 de euro pe lună - mai multe detalii, AICI.
2. Laurențiu Reghecampf, reacție dură după declarațiile lui Ionel Dănciulescu
Laurențiu Reghecampf (44 de ani), antrenorul lui la Al-Wasl, a reacționat dur după ce Ionel Dănciulescu (43), fostul său coleg de la Steaua, a dezvăluit la GSP Live că Reghe a adus perfuziile în vestiarul roș-albaștrilor pe vremea când era un jucător de doar 23 de ani.
„Sunt Reghecampf și sunt imun la toate mizeriile pe care le debitează toți neaveniții. Probabil succesul meu i-a supărat pe restul care au rămas în negura timpului anonimi. Ce spune Dănciulescu e o prostie! Chiar una mare care ma face să zâmbesc. Încurcă anii, echipele”, a declarat fostul tehnician al lui FCSB - mai multe detalii, AICI.
3. Edward Iordănescu pleacă de la Gaz Metan
Edward Iordănescu (41 de ani) i-a informat oficial pe conducătorii grupării din Mediaș că a luat decizia de a nu mai continua la echipă și dincolo de scadența actualului contract, care are ca dată 30 iunie, așa cum GSP.RO a anunțat în exclusivitate săptămâna precedentă.
Cu anunțul clar pe care l-au primit de la Iordănescu junior, Gaz Metan e acum în plină căutare pentru un nou tehnician, iar primul pe listă este Dusan Uhrin jr. - mai multe detalii, AICI.
4. Schimbare istorică în fotbal
International Board (IFAB) a aprobat propunerea FIFA. Pentru ca jucătorii să reziste mai ușor în acest an, când se așteaptă foarte multe meciuri în perioada următoare, s-a făcut o schimbare importantă în regulament, care are efect imediat.
Temporar, până pe 31 decembrie, fiecare echipă are dreptul la 5 înlocuiri în timpul unui meci, în loc de 3, ca în prezent. Plus încă una, dacă există prelungiri. Regula este valabilă pentru competițiile care se încheie până la finalul anului. FIFA precizează că organizatorii competițiilor pot aplica sau nu această modificare. FRF a implementat deja schimbarea - mai multe detalii, AICI.
5. Dan Petrescu și întreg staff-ul său au renunțat la salariul pe luna aprilie
În plină pandemie de coronavirus și cu multe probleme financiare pentru toate echipele din Liga 1, Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj, a fost de acord să renunțe la tot salariul său pe luna aprilie.
Decizia a venit într-un moment important pentru club, acela de a nu avea niciun fel de probleme financiare în ceea ce privește obținerea licenței pentru sezonul viitor. Cum toți cei cu datorii au fost de acord cu eșalonarea restanțelor, Petrescu, alături de întreg staff-ul său, a decis că e mai bine să renunțe la banii pe aprilie pe care-i avea de primit de la CFR - mai multe detalii, AICI.
{{text}}