Campionate

Gest minunat al lui Kylian Mbappe » A primit titlul de golgheter în Ligue 1, dar le-a cerut oficialilor să îl împartă cu un rival

Wissam Ben Yedder (stânga) și Kylian Mbappe (dreapta) au marcat același număr de goluri în ultimul sezon de Ligue 1 // sursă foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Grigore  —  vineri, 08 mai 2020

Kylian Mbappe (21 de ani) a primit titlul de golgheter al Ligue 1 după suspendarea campionatului, deși a marcat la fel de multe goluri ca Wissam Ben Yedder (29). Acum, fotbalistul lui PSG cere să împartă titlul cu rivalul său.

Cu 18 goluri marcate, Kylian Mbappe a fost numit golgheterul oficial al ediției recent încheiate de Ligue 1. La fel de multe goluri a marcat și Wissam Ben Yedder de la Monaco, însă acesta nu a primit niciun premiu.

Lucru nedrept, în viziunea senzaționalului Mbappe. „Vă mulțumesc pentru toate mesajele primite. Totuși, cred că și Wissam merită un trofeu pentru a sărbători anul pe care l-a avut, așa cum s-a întâmplat anul trecut în Premier League”, a scris jucătorul lui PSG pe Twitter.

De ce titlul de golgheter i-a fost acordat doar lui Mbappe

Oficialii fotbalului francez au avut în minte două criterii: în primul rând, Mbappe a marcat toate golurile sale din acțiune, niciunul din penalty. De cealaltă parte, Ben Yedder a punctat de 3 ori de la punctul cu var. De asemenea, Mbappe a marcat cele 18 goluri în 20 de apariții, iar Ben Yedder în 26 de meciuri.

Ce s-a întâmplat în Premier League anul trecut

În sezonul 2018/2019 din Premier League, trei fotbaliști au încheiat cu același număr de goluri: 22. Este vorba despre Pierre-Emerick Aubameyang (Arsenal), Sadio Mane și Mohamed Salah (ambii Liverpool). La finalul stagiunii, toți cei trei au primit titlul de golgheter, deși Mane nu marcase niciun gol din penalty, în timp ce Aubameyang și Salah o făcuseră.

VIDEO. Sezonul din Franța s-a încheiat prematur, iar PSG devine campioană!

Citește mai multe știri despre fotbalul european:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.