Adrien Rabiot (25 de ani), mijlocașul francez al lui Juventus, s-ar putea despărți după doar un sezon de „Bătrâna Doamnă”. Aflat pe Coasta de Azur, Adrien nu s-a acomodat în Serie A și numai în Anglia ar putea câștiga la fel.
Străinii lui Juventus au început să se întoarcă la Torino, în perspectiva reluării antrenamentelor și a sezonului în Serie A, însă Adrien Rabiot se gândește deja să schimbe aerul de Italia.
Corrriere dello Sport scrie azi că în anturajul său, mai ales datorită mamei-impresar, se vorbește despre un transfer la finalul sezonului.
Adrien Rabiot, împins spre Premier League
Mijlocașul francez, aflat în continuare pe Coasta de Azur, ar fi împins către o mutare în Premier League. Aflat mai mereu în umbra conaționalului Blaise Matuidi în ierarhia lui Maurizio Sarri, fostul jucător al lui PSG ia în calcul o despărțire de bianconeri după un singur an.
Rabiot are salariu de 7 milioane
Cotidianul italian mai dezvăluie că o posibilă destinație pentru Rabiot ar fi Everton, unde l-ar vrea managerul Carlo Ancelotti, care l-a avut elev la PSG.
Gruparea din Everton ar fi capabilă și să îi suporte pretențiile financiare, francezul încasând acum 7 milioane de euro net (salariu obținut din postura de jucător liber în vara trecută la campioana Italiei), și i-ar asigura un proiect interesant.
1.550 de minutea bifat Adrien Rabiot la Juventus în acest sezon. De 16 ori a jucat titular în 24 de meciuri, primind trei cartonașe galbene și unu roșu
{{text}}