Bogdan Rusu (30 de ani, atacant), fotbalistul celor de la Dunărea Călărași - echipă din Liga 2 - vrea să revină cât mai repede la antrenamente și nu este de acord cu perioada de izolare pe care fotbaliștii vor fi nevoiți s-o respecte înainte ca partidele oficiale să revină.
- Dacă o echipă își trimite jucătorii în izolare de mâine, ea se va putea antrena abia de pe 24 mai, nu de pe 15 mai, la ieșirea din starea de urgență;
- În aceste două săptămâni, programul fotbaliștilor ar fi chiar mai prost decât a fost în ultimele șapte săptămâni, în care s-au mai pregătit în aer liber, în baze sportive și cu materiale profesionale;
- De data asta ar trebui să stea 14 zile în case și să nu aibă contacte cu alte persoane decât cu membrii familiilor lor - detalii, AICI!
„Nu ştiu ce se va întâmpla, depinde ce vor spune cei din conducerea ţării. Mie mi se pare puţin absurd ceea ce zic.
Chiar văzusem o declaraţie a lui Tănase când a spus că pe noi, jucătorii, nu ne lasă să ne antrenăm, deşi suntem 24, iar la supermarket sunt 200 unul lângă altul. Păi, nu am stat două luni în casă? De ce să mai stăm alte două săptămâni izolaţi?”, a declarat Rusu, pentru site-ul oficial al formației sale.
Bogdan Rusu // Sursă foto: Facebook
Florin Tănase, căpitan FCSB: „Cum e posibil să nu ne lase să ne antrenăm câte 3?”
Florin Tănase (25 de ani), căpitanul celor de la FCSB, s-a plâns pe Instagram că nu poate reveni la antrenamente, din cauza măsurilor impuse de Guvern în timpul stării de urgență. Decarul roș-albaștrilor a dialogat prin intermediul unui Live cu fostul său coleg Romario Benzar.
Florin Tănase: „Cum e posibil să nu ne lase să ne antrenăm câte 3?”
Romario Benzar: „Din 15 mai nu vă lasă? Atunci parcă ieșiți din carantină”
Florin Tănase: „Nu se știe încă. La supermarket sunt 200 de inși, dar noi nu putem să ne antrenăm”
Romario Benzar: „La noi nu își asumă liga și federația nimic. Așteaptă să spună guvernul dacă se poate juca sau nu fotbal. Urma să ne dea voie să ne antrenăm separat începând cu 4 mai, dar acum așteaptă să decidă guvernul”
Florin Tănase: „La voi se intră în magazin pe rând, nu toți grămadă ca aici...”
Romario Benzar: „Da, dacă nu ai mască și mănuși, îți dau la intrarea în magazin. Se intră pe rând”
Florin Tănase: „Aici sunt 100 de inși unul lângă altul!”
Romario Benzar: „În Perugia, unde sunt, chiar se respectă regulile. Și gândește-te că aici nu prea au fost multe cazuri. Îți dai seama cum e în Nord?”
{{text}}