Odată cu ridicarea Stării de Urgență, ce va avea loc pe 15 mai, purtarea măștilor de protecție va deveni obligatorie în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.
Aceste prevederi fac parte dintr-un proiect al M.A.I. cu privire la măsurile ce vor fi instaurate odată ce România va trece la Starea de Alertă, informează hotnews.
Minimum 2 metri între persoane
Totodată, instituțiile publice și operatorii economici care desfășoară activități comerciale sau de lucru cu publicul, care implică intrarea persoanelor în interiorul clădirilor, vor fi nevoite să ia măsuri de protecție a clienților: trebuie asigurată o suprafață de minimum 4 metri pătrați pentru fiecare persoană și o distanță de 2 metri între acestea.
Un alt aspect important este faptul că aceștia vor fi nevoiți să verifice temperatura clienților, care nu trebuie să depășească 37 de grade Celsius.
Program de lucru decalat
Instituțiile publice care au un număr mai mare de 50 de angajați se văd nevoite să decaleze programul de lucru, astfel încât să evite aglomerarea mijloacelor de transport în comun. De asemenea, munca de la domiciliu este încurajată, în condițiile în care activitatea desfășurată permite o asemenea măsură.
{{text}}