Fabio Cannavaro (46 de ani), actual antrenor la Guangzhou Evergrande, în China, și fost câștigător al Balonului de Aur, i-a comparat pe marii fotbaliști argentinieni Lionel Messi (32) și Diego Maradona (59).
„Messi e un fotbalist de elită, dar Maradona e din altă lume. Nu poate fi comparat cu alți fotbaliști. Nu l-am văzut pe Pele, dar l-am urmărit pe Maradona, timp de 7 ani i-am văzut fiecare meci. Nu e unul dintre cei mai buni, e cel mai bun”, spune Fabio Cannavaro, care a jucat alături de Maradona la Napoli pentru o scurtă perioadă, la începutul carierei.
Împotriva lui Messi, Cannavaro a evoluat frecvent în perioada în care a fost legitimat la Real Madrid (2006-2009), marea rivală a actualului Balon de Aur.
Fabio Cannavaro: „Îl respect mult pe Messi”
„Îl respect mult pe Messi. Din noua generație, este unul dintre cei mai buni. Dar Maradona e diferit, pentru că fotbalul a fost diferit atunci. Era lovit de toată lumea, dar reușea mereu să rămână în control și era dur”, a mai spus italianul.
Fabio Cannavaro a câștigat Balonul de Aur în 2006, după ce Italia a devenit campioană mondială. Acesta și-a început cariera de antrenor în 2013, la Al-Ahli, unde a fost „secundul” antrenorului român Cosmin Olăroiu. Ulterior, italianul a mai antrenat la Al-Nassr, TJ Quanjian și Guangzhou Evergrande.
Fabio Cannavaro în 2018, antrenând Guangzhou Evergrande // sursă foto: Guliver/gettyimages
{{text}}