Născut pe 10 mai, de Ziua Regalității, în 1946, Răducan Necula (acesta e numele său în acte!) a devenit în scurt timp idolul tribunei alb-vișinii. Chiar dacă, pentru două sezoane (1978-1980), a îmbrăcat tricoul rivalei Steaua, cel alintat Rică a continuat să fie Rege în Grant.
Azi, are parte de o aniversare stranie, "cu izolarea asta nu-mi arde de nimic, nici șprițul nu intră". Însă nu și-a pierdut cheful de viață: "Abia aștept să mă întâlnesc iar cu prietenii de suflet, să mai facem «una» ca pe vremuri".
A ÎNCEPUT LA CLUJ
De ziua celui mai nostim portar din istoria fotbalului românesc, Gazeta a ales să refacă povestea celor 8 goluri (toate din penalty) pe care acesta le-a înscris și a ofsaidului în care a fost semnalizat de arbitri.
Prima reușită a venit pe 9 septembrie 1973, în derby-ul feroviarilor, CFR - Rapid 3-1. A punctat pentru 2-1 în minutul 79. Insuficient pentru a reintra în joc. Adam a făcut tripla pentru ardeleni și i-a știrbit lui Răducanu bucuria golului. În cronica partidei din "Sportul", Mircea M. Ionescu a amendat prestația generală a giuleșteanului: "A continuat să se amuze în poartă și în afara careului. A avut foarte puține intervenții serioase".
APLAUDAT DE 8.000 DE FANI
A doua ispravă s-a consemnat pe 9 decembrie '73, în Rapid - Poli Iași 3-1, în fața a 8.000 de spectatori prezenți în Giulești. A deschis scorul în minutul 7 și a ușurat misiunea colegilor săi, care nu mai câștigaseră de mai bine de-o lună. De această dată, jurnalistul Gheorghe Nicolaescu i-a remarcat evoluția.
56 de selecțiia strâns Rică în prima reprezentativă, în perioada 1967-1978. A încasat 54 de goluri
DEȘERT PE "23 AUGUST"
Al treilea gol l-a izbutit pe 2 iunie 1974, în Rapid - Poli Timișoara 1-1. Respectivul meci s-a desfășurat pe fostul "23 August", într-o atmosferă dezolantă. "Doar 3.000 de oameni" au venit în tribune pentru a privi execuția perfectă a lui Rică din minutul 67. Gazetarul Radu Urziceanu i-a dat nota 7, deși a apreciat că oaspeții și-au creat câteva oportunități ca urmare a ezitărilor goalkeeper-ului rapidist.
Acestea sunt reușitele lui "Tamango" în prima ligă din România. El mai are 4 în Divizia B, în sezonul următor, '74-'75:
- 25.08.'74, Rapid - Voinţa Bucureşti 4-1 (40')
- 20.10.'74, Rapid - Dinamo Slatina 1-0 (63')
- 27.10.'74, Tractorul Braşov - Rapid 2-4 (2')
- 01.12.'74, Rapid - Metalul Mija 2-1 (35')
329 de partideare Răducanu în Divizia A, în tricourile formațiilor Rapid ('66-'75), Sportul ('75-'78), Steaua ('78-'80) și FC Baia Mare ('80-'81)
A UIMIT ȘI ÎN GRECIA
Cel mai important gol a venit pe 29 septembrie 1976, pe când evolua la Sportul. În primul tur al Cupei UEFA, "studenții" au întâlnit pe Olympiacos Pireu. În manșa inaugurală, trupa din Regie s-a impus cu 3-0, dar revanșa de pe "Karaiskakis" se anunța incendiară.
Peste 40.000 de ultrași greci au venit pentru a vedea minunea calificării favoriților. Răducanu i-a redus însă la tăcere în minutul 30. Și-a păstrat sângele rece și a deschis scorul din lovitură de la 11 metri. Chiar dacă ulterior Oly s-a impus cu 2-1, în turul 2 a mers Sportul.
1 titlu(1967) și 3 Cupe ale României (1972, 1975, 1979) are Rică în palmares. Primele 3 trofee le-a cucerit în Grant, al patrulea în Ghencea
OFSAID CU CONSTANȚA
În afara celor 8 reușite (3 în "A", 4 "B", 1 în Europa), Rică a rămas în istorie și drept primul portar surprins în ofsaid. Dacă nu din lume, din România sigur. Se întâmpla pe 16 iunie 1974, în penultima etapă a ediției în care vișiniii au retrogradat.
În ultimul sfert de oră al duelului Rapid - FC Constanța 1-1, după ce "marinarii" egalaseră prin Turcu ("a profitat de o neînțelegere între Florin Marin și Răducanu"), gazdele au atacat cu toate liniile. Inclusiv cu omul dintre buturi, care la un moment dat a fost semnalizat de tușier în afara jocului.
"Am și marcat, dar arbitrul a fluierat fault în atac", declara "Tamango" la un moment dat. Totuși, cronica de a doua zi, semnată de Laurențiu Dumitrescu, nu amintește nimic în acest sens.
25 de meciuria disputat Răducanu în cupele europene, în perioada 1967-1979
ARE PE CONȘTIINȚĂ RETROGRADAREA
După remiza cu Constanța, Rapid s-a deplasat la Iași. O victorie sau un egal în Copou, în ultima rundă a campionatului, ar fi însemnat evitarea "matineului". Totul decurgea conform planului până în minutul 78.
Atunci, în urma unui corner, Rică a ieșit neinspirat din poartă, iar Simionaș a marcat unicul gol al întâlnirii. Scor final 1-0, Politehnica rămânea în "A", pentru Rapid urmau deplasări la Mija, la Oltenița și la Moreni.
5 e recordulde goluri marcate de un portar în primul eșalon românesc. Autorul performanței e Vilmoș Zombori (Ripensia Timișoara), în stagiunile '32-'33 (1 gol), '33-'34 (1), '34-'35 (1) și '36-'37 (2)
{{text}}