Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Ionuț Negoiță dat de gol: „Nu a plătit de la el salariile pe ianuarie” + „Singurul spaniol cu care am discutat a fost Juan Andonio” :))

Suporterii din peluza „Cătălin Hîldan” neagă faptul că Ionuț Negoiță ar fi plătit salariile jucătorilor de la Dinamo

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 10 mai 2020

Robert Thomas, reprezentant al asociației „Doar Dinamo București”, a dezvăluit că nu Ionuț Negoiță (46 de ani) ar fi plătit recent ratele salariale ale fotbaliștilor pe ianuarie.

Sâmbătă, jucătorii lui Dinamo și-au încasat salariile restante pe luna ianuarie, iar primele informații au indicat că finanțatorul Ionuț Negoiță a decis să se implice din nou financiar. De asemenea, patronul ar fi plătit și chiriile fotbaliștilor. Totuși, o zi mai târziu, asociația suporterilor „Doar Dinamo București” a ținut să nege vehement faptul că Negoiță ar fi contribuit cu propriii bani.

„Ionuț Negoiță nu a plătit de la el salariile. Sunt alți bani, de care aveam și noi cunoștință, un rest venit de la FRF. Au mai fost bani rămași de la licență, în felul ăsta s-au plătit salariile pentru ianuarie. Noi în continuare avem bani strânși pentru a plăti și alte salarii mai departe”, a spus Robert Thomas în cadrul emisiunii „Fotbal Club” de la Digi Sport.

Reprezentantul DDB: „Ne dorim să vedem pe cineva care vorbește cu noi în limba spaniolă”


Referitor la posibilitatea ca Dinamo să fie cumpărată de investitorii spanioli, Robert Thomas a ținut să menționeze că suporterii își doresc ca echipa să ajungă pe mâna unor persoane serioase și cu putere financiară:

„Noi ne dorim foarte mult să vedem pe cineva care vorbește cu noi în limba spaniolă, singurul până acum a fost Juan Andonio (n.r. Ioan Andone), dar încă sperăm. Li s-a cerut să prezinte o garanție de 3 milioane de euro la semnarea eventualei cumpărări a clubului. Noi suntem gata să îi susținem, dacă oamenii ăștia au această sumă și vin cu această sumă atunci înseamnă că sunt investitori care pot face ceva la Dinamo”, a spus acesta.

VIDEO. Jucătorii lui Dinamo și-au încasat salariile restante pe luna ianuarie


Citește mai multe știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.