Liga 1

Ce transfer vrea să facă Adi Mihalcea la Dinamo: „Am cerut deja conducerii. Se poartă discuții”

Adi Mihalcea nu a apucat încă să debuteze pe banca tehnică a lui Dinamo

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 11 mai 2020

Adrian Mihalcea (43 de ani), antrenorul lui Dinamo, a declarat că își dorește ca medicul Liviu Bătineanu să revină la formația din Ștefan cel Mare.

  • CONTEXT: Doctorul Bătineanu sosise în 2002 la Dinamo, alături de „lotul Nețoiu” de la Universitatea Craiova, însă situația care a degenerat după ce Eugen Neagoe era să moară pe banca tehnică la meciul Dinamo - Craiova (0-2) de pe Național Arena l-a determinat să facă un pas în spate;
  • După acuzele lui Florin Prunea, care a spus public că „Dochi” ține legătura cu Mircea Rednic, fostul tehnician al roș-albilor, și ca urmare a altor animozități interne, medicul și-a dat demisia!

„Mi se pare normal ca la o echipă să existe un staff medical bine pus la punct și mai ales în aceste momente. Am cerut acest lucru conducerii și se poartă discuții. 

Unul dintre oamenii cu care se vorbește este domnul Bătineanu. Este unul dintre oamenii cu care am crescut la Dinamo. Nu știu în ce punct se află aceste discuții însă ”, a declarat Adrian Mihalcea pentru Prosport.

EXCLUSIV GSP: Doctorul Bătineanu nu vrea înapoi la Dinamo 


Gazeta Sporturilor scria pe 6 mai că Liviu Bătineanu, fostul medic al lui Dinamo, nu vrea să revină în fotbalul românesc.

„Eu nu vreau să fac rău echipei. Dacă se consideră că din cauza mea, sunt rezultatele astea... OK, am plecat. Eu vorbesc cu absolut toată lumea, la orice oră. Lumea care mă cunoaște, știe cum sunt, așa că îmi văd de treaba mea”, a spus Bătineanu, la plecare.

Între timp, olteanul și-a văzut de munca la cabinetul său, iar cei de la Dinamo i-au mai solicitat sprijinul cu diverse ocazii. Cum Prunea e pe picior de plecare, ceilalți oficiali ai grupării au vrut să-l readucă pe doctor la echipă. Doar că Bătineanu refuză să mai aibă vreo implicare directă în fotbal sau la formația din Ștefan cel Mare. 

VIDEO Jucătorii lui Dinamo și-au încasat ieri salariile restante pe luna ianuarie

Citește mai multe știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.